Suspectul reţinut după atacul care a vizat autocarul Borussia Dortmund ar fi luptat pentru Stat Islamic

0
354

dortmund-police-bus-explosion-Suspectul reţinut în ancheta privind atacul care a vizat marţi seară autocarul echipei de fotbal Borussia Dortmund este un irakian în vârstă de 26 de ani ce ar fi luptat pentru reţeaua teroristă Stat Islamic, informează procurorii germani. Cu toate aceste procurorii germani au declarat că nu există dovezi că acesta ar fi cu adevărat implicat în atacul care a vizat autocarul echipei Borussia Dortmund. În cadrul unei declaraţii, procurorii germani au anunţat că suspectul s-ar fi alăturat reţelei SI din Irak, la sfîrşitul anului 2014 şi a condus o unitate de 10 luptători implicaţi în planificarea unor răpiri şi ucideri. Totodată, acesta ar fi călătorit în Turcia în martie 2015. Procurorii au comunicat că Abdul Beset A., al cărui nume de familie nu a fost făcut public sub incidenţa legii drepturilor la confidenţialitate din Germania, a păstrat legătura cu membri ai SI, după ce a ajuns în Germania în anul 2016.