Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,53% în luna februarie 2022

0
548

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,53% în luna februarie 2022, de la 8,35% în ianuarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 9,33%, cele alimentare cu 8,84%, iar serviciile cu 6,08%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). “Preţurile de consum în luna februarie 2022 comparativ cu luna ianuarie 2022 au crescut cu 0,6%. Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 2,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2022 comparativ cu luna februarie 2021 este 8,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2021 – februarie 2022) faţă de precedentele 12 luni (martie 2020 – februarie 2021) este 6,0%”, se spune într-un comunicat al INS.