Cum s-a făcut de poveste Florin Cîţu!

0
70


Spre surprinderea multora, străini sau indiferenţi la tainele jocurilor politice, Florin Cîţu, ex-ministru al Finanţelor, în guvernul Ludovic Orban, şi-a depus joi mandatul de posibil premier, încredinţat de preşedintele Klaus Iohannis, cu puţine momente înaintea începerii şedinţei comune a celor două camere ale Parlementului, convocate în vederea votului de investire. Dacă nu puţini s-au arătat uluiţi, dat fiind contextul politic grav în care ne aflăm, cu îngrijorarea fără margini de extensie a epidemiei cu noul coronavirus, Florin Cîţu a livrat presei tot felul de glumiţe, unele realmente fade, precum că „decizia sa a fost una de a refuza categoric orice compromis cu PSD, ALDE şi Pro România”. Alte baliverne spuse nu le mai inventariem. Florin Cîţu n-are, de regulă, acces la umor, ceea ce nu-i o nenorocire, şi nici nu-l putem bănui că ar dori să interpreteze rolul marelui actor Grigore Vasiliu Birlic în „Titanic Vals”, fiindcă momentul ales nu era cel mai portivit. Şi-a asumat însă, din obedienţă, un rol de candidat improvizat, pentru a se retrage, soldăţeşte, când a realizat că e posibil să fie investit şi n-ar fi fost capabil să gestioneze criza sanitară ce se dezvoltă exponenţial. Coronavirusul nu mai pare o miză minoră, pe lângă miza alegerilor anticipate, împinse deja spre toamnă. Cu ce s-a ales din jocul inabil făcut, de travestit în candidat la funcţia de prim-ministru, ştie cel mai bine Florin Cîţu. Şi-a jucat rolul catastrofal, probând infantilism politic. Numai că în ţara asta a maximei volubilităţi, foarte ostilă tăcerii, echivalente de obicei cu eşecul sau prostia, nici unul dintre oamenii politici apăruţi în ultimii 30 de ani, n-a dus, ceea ce intelectualii subţiri numeau „aventura limbajului”, la care a ajuns fostul premier, pentru o situaţie de criză, Theodor Stolojan, desemnat premier după mineriada din 1991. Într-un moment în care economia trecea prin mari dificultăţi, băncile trebuiau recapitalizate, preţurile liberalizate, sindicatele erau în stradă ş.a.m.d.. Theodor Stolojan se exprima fără cursivitate, fără neologisme, greoi, trudind sub ochii noştrii la clarificarea şi comunicarea ideei. Era abraziv în exprimare dar găsea just, natural, tonul potrivit pentru formularea unor idei foarte populare în problemele cele mai complicate. A stat premier în perioada 16 octombrie 1991 – 18 noiembrie 1992, şi de la el ne-a rămas formularea de neuitat: „există lucruri cu care nu se glumeşte în România”. Şi le-a enunţat. Lumea ţinea minte şi nu-l lua la mişto, ceea ce era fenomenal în practica orală a ţării. Cu aventura limbajului stolojenist, „Stolo” cum era numit cu aceea intimitate care măsoară cel mai bine simpatia spontană, el a spus de la rău început că nu vrea puterea, şi, întradevăr, s-a ţinut de vorbă. A organizat impecabil alegerile legislative din 1992 Cu asta ne-a dat gata pe toţi, fiindcă n-a minţit. Florin Cîţu a înţeles târziu ridicolul situaţiei în care a fost împins şi şi-a anunţat ex-abrupto retragerea, pe care ulterior a comentat-o. A postat pe undeva că în vremuri de criză, ştie el, prim-ministrul trebuie să fie şi preşedintele partidului. Care, de ieri s-a izolat la Vila Lac 1, alertat de posibilitatea infecţiei cu noul coronavirus.