Un premiu lăudabil, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova

0
988

Echipa Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova a participat, la Bucureşti, în perioada 1 – 3 martie, la cea de-a VI-a ediţie a concursului de pledoarii “Bucharest Pre – Moot”, în cadrul pregătirii pentru participarea la competiţia “Willem Vis”, organizat de Universitatea din Bucureşti şi Asociaţia “Vindobona” , pentru Promovarea Arbitrajului în România. Echipa din Craiova a fost formată din studentele  Bianca Stroe şi Bianca Monica Mitrică, formaţia obţinând Premiul Special de Anduranţă, pentru efortul extraordinar de a susţine patru runde de pledoarii într-o singură zi. Grupul a fost antrenat de avocaţii  Sofia Cozac şi Andra Ionescu, foste studente ale Facultăţii de Drept din Craiova, coordonarea fiind realizată de prof.univ.dr.  Lucian Bernd Săuleanu. La concurs au participat 15 universităţi din 9 ţări, locul I fiind obţinut de Universitatea din Dusseldorf (Germania), celelalte poziţii pe podium fiind ocupate de Universitatea din Mannheim (Germania), respectiv Universitatea din Bucureşti. În clasamentul celor mai buni pledanţi, primele două locuri au fost ocupate de studenţi din Mannheim şi Dusseldorf, iar pe poziţia a treia a fost Maria Karina Negrea , de la Universitatea din Bucureşti. “Suntem mândri de echipa Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova. Pregătirea studentelor a fost asigurată de o echipă cu reuşite la concursuri de arbitraj, care au reprezentat Facultatea de Drept la Atena, iar experienţa lor s-a dovedit”, a precizat Lucian Săuleanu, Decan al Baroului Dolj. La rândul său, lect.univ. dr.  Raluca Voinea, responsabil al Departamentului de Imagine şi Comunicare Academică al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, a menţionat: “Susţinerea pe care Facultatea de Drept o are din partea Baroului Dolj s-a concretizat în nenumărate participări la evenimente academice ale studenţilor şi la multe recunoaşteri. Şi de această dată, mulţumim Baroului Dolj pentru premiul lăudabil obţinut de studentele noastre în competiţia internaţională de la Bucureşti , pe teme de arbitraj.”