I-a ars casa, dar a fost salvat de medicul de familie şi pompieri

0
507

Secţia de Pompieri Segarcea, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj, a intervenit, ieri dimineaţă, în jurul orei 07:30, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa unui bărbat din comuna Întorsura. La sosirea pompierilor, focul cuprinsese întregul imobil. La intervenţie a participat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. Flăcările au distrus casa în întregime. Proprietarul dormea, fiind trezit din somn de medicul de familie, care se deplasa către cabinet. Bărbatul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.