Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu președintele Adunării Republicii Macedonia de Nord, Thalat Xhaferi

0
452

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut ieri, o întrevedere cu Președintele Adunării Republicii Macedonia de Nord, Talat Xhaferi, aflat în România la invitația Președintelui Senatului.

Întâlnirea se înscrie pe linia ascendentă a consultărilor politice bilaterale și a oferit prilejul trecerii în revistă a stadiului cooperării dintre cele două țări, în continuarea discuțiilor pe care Prim-ministrul Viorica Dăncilă le-a avut cu Prim-ministrul Republicii Macedonia de Nord, Zoran Zaev, aflat în vizită oficială la București, la 28 februarie 2019.

Cei doi oficiali au salutat, totodată, creșterea constantă a comerțului bilateral. Premierul român a adresat mulțumiri pentru ratificarea recentă, în Adunarea Republicii Macedonia de Nord, a Acordului bilateral privind cooperarea în domeniul educației, științei, culturii, mass-media, tineretului şi sportului, document care va contribui la apropierea dintre cele două state, inclusiv prin dezvoltarea contactelor inter-umane și facilitarea unei cooperări consolidate în domniile relevante.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a salutat rezultatul votului de astăzi din Senatul României pentru ratificarea Protocolului de aderare a Republicii Macedonia de Nord la NATO, vot care a încheiat procesul de aprobare a legii de ratificare a Protocolului în Parlamentul României, după votul dat în unanimitate de către Camera Deputaților, la 27 februarie 2019.

În context, Prim-ministrul României a transmis șefului legislativului de la Skopje felicitări pentru activitatea și eforturile depuse de Adunarea Republicii Macedonia de Nord, care, prin voturile sale din 11 ianuarie 2019 și 19 octombrie 2018, a aprobat amendarea Constituției țării în vederea implementării Acordului de la Prespa, conducând astfel la semnarea Protocolului de aderare a Republicii Macedonia de Nord la NATO.

Prim-ministrul Dăncilă a reconfirmat sprijinul României, în calitate de Președinție a Consiliului UE, pentru avansarea procesului de integrare europeană a țării, și a încurajat continuarea demersurilor de reformă, pentru a putea obține rezultate concrete pe durata Președinției române la Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, Prim-ministrul României a reiterat disponibilitatea României de a sprijini Macedonia de Nord în viitorul proces de negociere cu UE, prin transfer de expertiză și împărtășirea propriei experiențe de negociere pentru aderare.