Primăria Craiova merge pe un buget de 600 milioane lei

0
382

Primăria Craiova îşi propune un buget de 600 milioane de lei, cu 16 milioane de lei mai mare decât cel de anul trecut. Cei mai mulţi bani se alocă la învăţământ, în timp ce toate celelalte capitole – începând cu sănătatea şi terminând cu străzile – cunosc reduceri uşoare ale bugetelor.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Proiectul de buget pe 2017 este supus dezbaterii publice, urmând ca după aceea să fie validat şi de consilierii municipali. Autorităţile mizează, în acest an, pe o sumă de 600 milioane de lei, puţin mai mare faţă de 2016, când s-a plecat de la 583,15 milioane de lei. Veniturile vor fi realizate din taxele şi impozitele craiovenilor şi firmelor – propuse la 140 milioane de lei (faţă de 135 milioane de lei cât au fost estimate anul trecut), la care se adaugă cotele defalcate din impozitul pe venit – 194 milioane de lei şi cote defalcate din TVA – 177 milioane de lei. Subvenţiile de la bugetul de stat vor fi cu mult mai mici în acest an – doar 243.000 de lei faţă de 1,1 milioane de lei (anul 2016).

Şi în acest an, cheltuielile vor fi puţin mai mari decât veniturile. Concret, cheltuielile vor fi de 602 milioane de lei, rezultând astfel un deficit de 1,58 milioane de lei. Ca o comparaţie, în 2016, autorităţile şi-au asumat cheltuieli şi mai mari în raport cu veniturile pe care le aveau la dispoziţie, deficitul fiind de 8,51 milioane de lei.

Învăţământul şi cultura conduc detaşat

Învăţământul necesită cei mai mulţi bani şi în 2017. Dacă anul trecut, municipalitatea a alocat la acest capitol o sumă de 170 milioane de lei, de această dată cheltuiala cu şcolile se ridică la suma de 211 milioane de lei. Raportat la celelalte capitole însă, este singura mărire bugetară care se aplică. Pe locul al doilea în ceea ce priveşte alocarea de la bugetul local vine investiţia în cultură, recreere şi religie – 96,75 milioane de lei.

Dintre instituţiile de cultură aflate în subordinea municipalităţii, conduce Opera Română Craiova – cu un buget de 10,8 milioane de lei (a mai primit 2 milioane de lei), urmează Filarmonica „Oltenia” – 10,4 milioane de lei (a mai primit 3 milioane de lei). Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” are, şi în acest an, un buget şi mai mare decât Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”. Ansamblul a primit un buget de 2,96 milioane de lei, în timp ce teatrul de păpuşi are alocată o sumă de 2 milioane de lei. Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a rămas cu acelaşi buget de anul trecut, cel mai mic dintre toate – 1 milion de lei.

Sănătatea a primit cam aceeaşi sumă

Autorităţile păstrează cam acelaşi buget la capitolul Sănătate – 39,6 milioane de lei (40 milioane de lei în 2016). Spitalul „Filantropia” va avea un buget de 7,45 milioane de lei (cu 1,2 milioane lei mai mult), Spitalul Clinic „Victor Babeş” are alocat un buget de 3,8 milioane de lei (tot cu 1 milion de lei mai mult), iar Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie are aproximativ acelaşi buget de anul trecut, fiind doar rotunjită suma – de la 2,85 la 3 milioane de lei. Serviciul de creşe din subordinea Primăriei Craiova are alocate sume în plus în acest an, bugetul fiind de 11,41 milioane de lei faţă de 9,4 milioane de lei.

Aproape 39 milioane de lei, bani de investiţii

Banii pe care Primăria Craiova îi alocă, în acest an, pentru reparaţia de străzi este mai mic decât cei din anul trecut. Dacă în 2016, de la bugetul local s-a dat o sumă de 40 milioane de lei, municipalitatea vine acum cu o sumă de 34 milioane de lei pentru străzi. La Zone Verzi, bugetul de anul acesta se învârte în jurul aceleiaşi sume de 18,4 milioane de lei. La fel se întâmplă şi pentru întreţinerea şi extinderea iluminatului public, unde se păstrează o sumă de 12,5 milioane de lei. Bugetul pentru Salubritate este şi el puţin diminuat în acest an: 17,7 milioane de lei faţă de 19 milioane de lei cât a fost alocat în 2017.

În ceea ce priveşte lista de investiţi, Primăria Craiova şi-a trecut o sumă de 39,95 milioane de lei, dintre care 2,55 milioane de lei pentru funcţionare, reprezentând plata salariilor funcţionarilor publici şi restul de 37,39 milioane de lei pentru lucrările pe care municipalitatea intenţionează să le facă în acest an. O lucrare anunţată pentru 2017 este reabilitarea Colegiului Naţional „Carol I”, care ar trebui să se regăsească obligatoriu pe lista de investiţii. Pentru acest obiectiv, Primăria a alocat 1,5 milioane de lei care vor fi folosiţi pentru proiectare şi execuţie.