Întâlnirea Merkel-Trump programată astăzi, amânată pentru vineri

0
351

37803002_303Întâlnirea dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi cancelara germană, Angela Merkel, programată a avea loc astăzi la Washington, a fost amânată pentru ziua de vineri, 17 martie, din cauza unei furtuni de zăpadă anunţată pentru nord-estul Statelor Unite, a anunţat ieri Casa Albă, transmite AFP. “Preşedintele a vorbit cu cancelara germană, ei au căzut de acord să amâne întâlnirea din cauza condiţiilor meteorologice”, a declarat Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al executivului american, potrivit Agerpres. Întâlnirea dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi cancelara germană, Angela Merkel, programată a avea loc astăzi la Washington, a fost amânată pentru ziua de vineri, 17 martie, din cauza unei furtuni de zăpadă anunţată pentru nord-estul Statelor Unite, a anunţat ieri Casa Albă, transmite AFP. “Preşedintele a vorbit cu cancelara germană, ei au căzut de acord să amâne întâlnirea din cauza condiţiilor meteorologice”, a declarat Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al executivului american, potrivit Agerpres.