Separatiştii din Doneţk dau ultimatum Kievului

0
296

Rebelii proruşi cer autorităţilor de la Kiev să acorde imediat statut  special zonelor din estul ţării, acuzându-le de tergiversarea soluţionării acestei probleme. Separatiştii au anunţat ieri că dau termen de 24 de ore Kievului pentru a stabili lista cu localităţile care vor beneficia de statut special. În schimb Rada Supremă va examina această chestiune abia săptămâna viitoare. „Suntem pe punctul în care procesul de la Minsk ar putea fi perturbat şi setul de măsuri privind aplicarea acordurilor de la Minsk ar putea fi dezavuat”, a declarat reprezentantul special al autoproclamatei republici populare Doneţk, Denis Puşilin.

Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei a aprobat decizia referitoare la stabilirea graniţelor unor zone, unde de-a lungul liniei de contact, indicată în acordurile de la Minsk, se vor introduce reguli speciale pentru administraţia locală. „Pentru punerea în aplicare a acestei decizii urmează ca Rada Supremă să adopte o rezoluţie şi să opereze modificări la legea despre regulile speciale ale administraţiei locale în anumite zone din regiunile Doneţk şi Lugansk”, menţionează acest consiliu.