Şoferii care traversează podul Calafat-Vidin, obligaţi să cumpere viniete bulgăreşti la preţuri speculative

0
380

Şoferii care traversează podul peste Dunăre dintre Calafat şi Vidin sunt obligaţi să cumpere viniete bulgăreşti la preţuri speculative, a declarat de la tribuna parlamentului bulgar Ţvetomir Mihov, reprezentant al partidului conservator GERB (opoziţie), transmite Agerpres. La singurul chioşc după intrarea pe teritoriul bulgăresc, vinietele se vând cu câteva leva mai mult faţă de preţul lor nominal, ceea ce este ilegal, a afirmat Mihov. Mai mult, vinietele nu au un preţ stabilit, ci vânzătorii decid câţi bani să le ceară şoferilor. Alesul a cerut ca reprezentanţii Ministerului Transporturilor bulgar să fie chemaţi în parlament pentru a da explicaţii în legătură cu această situaţie inadmisibilă. Mihov a declarat, ieri, pentru Agerpres, că printre cei afectaţi sunt şi şoferi români, dar şi colegii lor din alte ţări care folosesc noul pod peste Dunăre. Chioşcul la care se vând vinietele nu are acest drept de fapt, pentru că nu este autorizat de Ministerul Transporturilor, dar în zonă nu există nici un alt loc de unde pot fi cumpărate viniete. Dacă nu achiziţionează vinieta, şoferii riscă să fie amendaţi de poliţia rutieră pentru folosirea unui drum naţional fără vinietă, iar în zonă există un asemenea control, a spus parlamentarul bulgar. El a promis că va urmări subiectul îndeaproape şi va insista ca autorităţile să ia măsurile necesare pentru soluţionarea problemei. În Bulgaria, în mod normal o vinietă pentru o zi costă 20 de leva (în jur de 11 euro) în cazul camioanelor şi autocarelor, iar cea săptămânală este 10 leva (5,5 euro) în cazul autoturismelor. Cea mai scumpă vinietă este cea anuală — 1.300 leva (670 euro) pentru autocamioane de mare tonaj (de categoria Euro 0, 1 sau 2) şi 67 leva (34 euro) pentru autoturisme.