Campanie de promovare a creditelor de nevoi personale cu accent pe oferta competitivă

0
345

Banca Comercială Română (BCR) lansează o campanie de promovare a creditelor noi de nevoi personale cu accent pe oferta competitivă, simplitate şi rapiditate – dobândă promoţională de la 8,5% pe an (DAE 10,08%). Dobânda este determinată în funcţie de vechimea şi continuitatea în muncă, comportamentul de plată, încasarea salariului sau pensiei într-un cont la BCR.

Banca solicită numai 3 acte pentru acordarea creditului de nevoi personale fără garanţii: adeverinţa de salariu, fişa fiscală/formular BCR şi factura de utilităţi sau talon de pensie, decizie de pensionare definitiva şi factură de utilităţi, în cazul veniturilor realizate din pensii. Totodata, BCR aprobă creditul rapid în cazul clienţilor care îşî încasează deja salariul sau pensia la BCR de cel puţin 4 luni. „Cu venirea primăverii şi semnele pozitive venite din economie vedem deja din ce în ce mai mulţi clienţi care se gândesc la finanţarea planurilor lor cu mai multă încredere. Venind la BCR, clienţii pot fi încrezători că pot obţine una dintre cele mai bune oferte din piaţă cu un raspuns rapid din partea noastra şi un set minim de documente solicitate (maxim 3). Clienţii au apelat la BCR pentru finanţarea nevoilor lor mai mult decât la orice bancă din România, şi ne dorim să continuăm să avem cea mai bună ofertă de creditare în ansamblu din piaţă, incluzând şi ratele de dobândă, în mod constant printre cele mai bune din piaţă. Sperăm să ne ridicăm la nivelul aşteptarilor clienţilor noştri în perioada următoare, finanţând diversele lor nevoi: achiziţii de aparatură tehnica, IT, amenajări/remobilări în casă, cheltuieli specifice sărbătorilor de Paste sau neprevăzute, precum şi reducerea obligaţiilor lunare de plată prin refinanţarea creditelor la BCR etc.”, a declarat Andrew Gerber, Director Produse Retail în cadrul BCR. Campania se derulează până pe 30.04.2014.