ALERTĂ NUCLEARĂ: Risc de explozie la reactorul 3 de la Fukushima

0
385

Fukushima

Guvernul japonez a avertizat asupra riscurilor de producere a unei explozii la reactorul 3 al centralei nucleare de la Fukushima, similară celei de sâmbătă, care a fost provocată de acumularea de hidrogen, relatează agenţia Kyodo în pagina electronică. Guvernul japonez a avertizat asupra riscurilor de producere a unei explozii la reactorul 3 al centralei nucleare de la Fukushima, similară celei de sâmbătă, care a fost provocată de acumularea de hidrogen. Purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, Yukio Edano, a adăugat însă că învelişul reactorului 3 poate rezista în cazul unei explozii, chiar dacă ar putea fi deformat. El a precizat că nu sunt necesare noi evacuări în apropierea centralei, iar o eventuală explozie nu va pune în pericol populaţia din zonă. Guvernul japonez consideră că este posibil ca la două dintre reactoarele centralei nucleare Fukushima 1 să fi fost declanşate procese de fisiune, după o serie de avarii provocate de cutremurul violent de vineri. „Credem că este foarte probabil să se fi declanşat o fisiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yukio Edano. „Nu putem verifica ce se întâmplă în miezul reactorului, dar luăm măsuri plecând de la această ipoteză”, a adăugat el, referindu-se la reactoarele 1 şi 3 de la centrala nucleară, unde presiunea a crescut semnificativ din cauza unor disfuncţii ale sistemelor de răcire.  Autorităţile încearcă să evacueze în jur de 200.000 de oameni din Fukushima şi suburbia.Centrala Fukushima 1 este situată la 250 de kilometri nord de Tokyo.