Campania PSD și a Guvernului „Cumpără Românește!” – declaraţie politică a senatorului Ion Prioteasa

0
231

Întotdeauna una dintre prioritățile guvernelor PSD a fost susținerea economiei naționale, a produselor fabricate în România, a producătorilor români. Premierul Marcel Ciolacu continuă demersurile în acest sens și a transmis tuturor românilor, prin vizita pe care a avut-o la Dacia, un mesaj de încredere dar și un îndemn public. Să cumpărăm românește, să ne susținem industria, să dăm de lucru alor noștri și împreună s-o ducem mai bine!

Trebuie să ne mândrim cu produsele fabricate în România! Succesul Dacia în Europa dar și în lume arată că putem face lucruri de calitate. Chiar mai mult decât alții.

Să cumperi românește, în cazul Dacia, este nu doar un act de patriotism, ci și unul avantajos financiar! O probează cele peste 650.000 de mașini pe care DACIA le-a vândut în lume anul trecut dar și faptul că Dusterul este în topul celor mai vândute trei SUV-uri din Europa.

Gestul premierului de a participa la inaugurarea unui nou model de Duster, de a-l testa și a-l credita astfel, de la nivelul funcției de șef al guvernului, reprezintă un semnal nu doar corect ci și absolut necesar! Este ceea ce orice înalt reprezentat al țării trebuie să facă! Să se manifeste și să transmită încredere cetățenilor în produsele românești.

Fiecare produs românesc cumpărat înseamnă un sprijin pentru un loc de muncă în România și o contribuție pentru dezvoltarea economiei românești. Iar creșterea economiei naționale va conduce la creșterea nivelului de trai pentru fiecare cetățean.

Altfel spus, „Cumpără românește!” înseamnă un pic mai bine pentru fiecare dintre noi!

Nu este un gest de campanie electorală, așa cum eronat se speculează! PSD a avut și are în programul de guvernare o solidă componentă de politici și măsuri pentru sprijinirea capitalului românesc, a industriei alimentare și încurajarea consumului de produse românești. Conceptul „Cumpără românește!” nu este oportunist și efemer, cu scop electoral, ci unul profund, de esență, care definește patriotismul economic asumat permanent de PSD și promovat consecvent în actul de guvernare. De altfel chiar și domeniul de internet „cumpără românește” a fost luat de PSD încă din 2021.