Tânăr din judeţul Ilfov, reţinut de poliţiştii doljeni

0
218

Ieri,  polițiști din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 25 de ani, din judeţul Ilfov, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În noaptea de 07/08 februarie a.c., ora 02:20, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova l-au depistat pe tânăr,  în timp ce conducea un autoturism,  pe bulevardul “Carol I”, din municipiul Craiova. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. “În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.