Premier League: Liverpool la prima victorie în acest an

0
246

În reală dificultate în campionat, cu mulţi accidentaţi (Diaz, Alcantara, Konate, Van Dijk, Diogo Jota) Liverpool s-a impus (2-0) aseară, pe Anfield, contra lui Everton, în tradiţionalul derby al oraşului, repurtând prima victorie în 2023, după 4 partide fără victorie. Cele 3 puncte, extrem de necesare au fost obţinute graţie golurilor lui Mo. Salah (min. 36), pe contraatac şi Cody Gakpo (min. 49) aflat la primul său gol. Cu un meci mai puţin, Liverpool se află la 9 puncte de locul 4 deţinut de Newcastle, echipă pe care o întâlneşte în proxima etapă. Reamintim că locul 4 asigură participarea în viitoare ediţie a Ligii Campionilor. Momentan, Liverpool devansează cu un punct pe Chelsea, altă echipă totalmente ieşită din formă din Premier League. Două momente aplaudate aseară pe Anfield: intrarea în teren a lui Roberto Firmino (min. 80) în locul lui Cody Gakpo şi a lui Diogo Jota (min. 70) în locul lui Darwin Nunez, după o absenţă care durează de la mijlocul lunii octombrie. Everton rămâne pe locul 18, unul retrogradabil. A fost al 226-lea derby al oraşului şi al 196-lea în campionat. După 1992 doar două partide s-au încheiat fără cartonaşe. Niciodată pe mandatul lui Jurgen Klopp echipa nu s-a aflat la 26 de puncte de lidera clasamentului. Chiar şi pentru un antrenor apreciat de jucători şi suporteri o înfrângere risca să fie fatală, după eliminarea din Cupa Ligii şi Cupa Angliei.