Măsuri de ordine sporite la meciul Universitatea Craiova – FCU 1948 Craiova

0
578

În această seară, începând cu ora 19:55, pe stadionul “Ion Oblemenco” (denumire a arenei când gazdă este Universitatea Craiova) va avea loc partida de fotbal dintre echipele Universitatea Craiova și F.C.U Craiova 1948, din cadrul Ligii I. Meciul se anunţă cu grad ridicat de risc, astfel că s-au luat toate măsurile de siguranţă pentru desfăşurarea lui în condiţii de securitate maximă. 34 de persoane din ambele galerii au interdicţie de intrare pe stadion, din cauza faptelor comise.

Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul municipiului Craiova. ” Facem apel către susținătorii celor două echipe să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine. Suporterii vor avea acces pe stadion începând cu ora 17:55, pe baza biletelor și a documentelor care confirmă respectarea regulilor sanitare și epidemiologice. În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. De asemenea, având în vedere că în mediul on-line sunt propagate diverse informații cu privire la faptul că suporterii celor două echipe de fotbal intenționează să se reunească în grupuri mai mari în zona centrală, recomandăm acestora să își exprime sentimentele de bucurie sau dezaprobare în mod civilizat, să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, să se delimiteze de orice formă de violență verbală sau fizică și să respecte indicațiile forțelor de ordine, în vederea prevenirii unor evenimente ce pot să ducă la tulburarea ordinii publice. Îi asigurăm pe membrii comunității noastre că vom fi la datorie și nu vom tolera situații în care se constată tulburarea climatului de ordine și siguranță publică sau orice alte fapte care să pună în pericol siguranța cetățenilor.  Mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate pentru desfășurarea acestui eveniment sportiv!”, se arată în comunicatul GJM Craiova.