Au venit de la Caracal, să se bată la Craiova

0
531

În după amiaza zilei de ieri, poliţiştii Secției 2 Poliție Craiova au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Caracal, o persoană este agresată fizic de un taximetrist. Se pare că un tânăr de 17 ani, din municipiul Caracal, nu a vrut să achite contravaloarea cursei, fiind bătut de şofer.

La fața locului s-au deplasat poliţiştii, care au identificat persoana vătămată ca fiind un tânăr de 17 ani, din Caracal, judeţul Olt. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, în cursul aceleiaşi zile, tânărul s-ar fi deplasat din Caracal în Craiova, cu un autoturism care efectuează transport în regim de taxi, iar la destinație, întrucât nu ar fi achitat contravaloarea cursei, ar fi fost lovit cu un obiect contondent peste picioare. Tânărul în cauză a refuzat să primească îngrijiri medicale de la echipajul de ambulanţă prezent la faţa locului sau să fie transportat la spital. De asemenea, nu a dorit să formuleze sezisare scrisă cu privire la cele întâmplate. În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei şi stabilirea cu exactitate a situației de fapt. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie, prin unitatea de Parchet competentă