Craiova, un nou egal cu o echipă comunală, pe teren neutru

0
642

La Universitatea s-a schimbat antrenorul, dar nu şi lotul, aşa cum ar fi fost necesar, aşa că s-au reluat remizele cu echipe din comunele limitrofe Bucureştiului. Craiova abia a reuşit să-i smulgă un punct în două meciuri “ilustrei” Clinceni, care nici măcar nu a jucat pe teren propriu returul, ci pe la Călăraşi. Clinceni, echipă încropită din câţiva bulgari de mâna a treia, plus Popa, Gardoş, Rusescu, Tănase şi Pârvulescu, care-s atât de “în vârstă” încât au apucat să joace la FCSB pe vremea când aceasta fraudulos se numea Steaua.

Acestea sunt rezultate elocvente pentru nivelul de azi al echipei din Bănie, una submediocră, fără jucători capabili să facă diferenţa, care a dezamăgit de foarte multe ori în acest sezon, mai ales prin exprimare. Rezervele sunt de nivelul titularilor, dar de nivelul celor mai slabi titulari. Dacă lipseşte Koljic, şi lipseşte de mult timp, de la mijloc în sus există numai Cicâldău. Şi el, stors de cele 90 de minute în care evoluează meci de meci, cu gândul să prindă o dată şi-o dată acel transfer afară, care să-l scape de chin. După confruntarea cu Clinceni, Ouzounidis s-a convins probabil că în România nu sunt aşa de multe echipe ofensive, aşa cum eronat a perceput el Liga I. Trebuia să-i fi spus cineva grecului că majoritatea echipelor nu ies la joc precum Botoşaniul şi majoritatea arbitrilor nu sunt generoşi cu Craiova precum Marcel Bârsan.

Clinceniul a făcut ce ştie mai bine cu echipele care au pretenţii: s-a pus pe trei linii şi a aşteptat să dea lovitura pe contraatac ori din fază fixă. Paradoxal, Craiova a avut în prima repriză mai multe ocazii decât ar fi meritat, după jocul etalat. Numai că nu a transformat vreuna. Cu un adversar baricadat într-o asemenea manieră, nu poţi pretinde şanse nesfârşite. Şi s-a constat după pauză, când Universitatea a pedalat în gol, nereuşind să-şi mai creeze nicio oportunitate de a deschide scorul. Din contră, adversarii au trecut în două rânduri pe lângă gol.

Ouzounidis a schimbat jumătate din echipa care trudise prin viscolul de la Botoşani, dar noii-intraţi au fost odihniţi, nu şi inspiraţi. În acest 4-2-3-1 în curs de implementare, atacanţii de bandă aglomerează zona centrală încercând să elibereze cumva benzile pentru fundaşii laterali, dar Baiaram, Bărbuţ şi Câmpanu mai mult s-au călcat pe bătături cu Ivan şi Cicâldău, în timp ce Vlădoiu, când te aştepţi să confirme, să treacă la următorul nivel, vine cu o astfel de prestaţie, care te face să cauţi fundaş dreapta. Oricum, se poate consola, colegul său de linie, că a fost Bărbuţ sau Câmpanu, a fost mai modest. Nistor a părut mai zelos, dar şi-a păstrat media de pase greşite, Bancu n-a mai reuşit să tragă după el colegii mai avansaţi ca poziţie, pe când Mamut sfinţeşte ziua în care i-a convins pe oficialii Craiovei să-i activeze clauza de cumpărare. Mai lipsea de pe teren Căpăţână, capul trasferurilor ratate din acest sezon.

Sigur, Craiova n-a luat gol cu Ouzounidis, dar asta e ca şi cum Papură ar invoca faptul că a pierdut decât un singur meci din cele zece din ultimul mandat. Problema nu pare să fie defensiva, fiindcă aceasta are medii bune în acest sezon, problema rămâne eficienţa şi exprimarea în jumătatea adversă. Sigur, timp mai e, în play-off se va decide totul, aşa au spus toţi antrenorii, căutând să justifice nesfârşitele prestaţii nereuşite, dar de fapt continuăm să ne furăm singuri căciula, crezând că în asemenea manieră şi cu astfel de jucători se poate face performanţă. Oricâte rezultate am “sustrage”, în paradigma actuală tot la un Tbilisi vom ajunge…

Academica Clinceni – Universitatea Craiova 0-0

Călăraşi, stadion: “Ion Comşa”

Academica Clinceni: Vâlceanu – Pashov (85 Achim), Bilali, Gardoş, Pârvulescu – Cordea, Ventura, Dumitriu, Popa (78 Tănase) – Chunchukov, Longher (4 Rusescu). Antrenor: Ilie Poenaru.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 6 – Vlădoiu 4 (90 Vătăjelu), Papp 6, Bălaşa 6 (Constantin ’46) 6, Bancu 6 – Mateiu 5, Nistor 6 – Bărbuţ 4 (46 Câmpanu) 4, Cicâldău 7, Baiaram 4 (65 Mamut) 4 – Ivan 5. Antrenor: Marinos Ouzounidis.

Arbitru: Radu Petrescu 6.

 

Foto: www.ucv1948.ro