Volumul lucrărilor de construcţii a crescut anul trecut cu 27,6%

0
417

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut anul trecut faţă de 2018, ca serie brută, cu 27,6%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) date astăzi publicităţii. În luna decembrie 2019, volumul lucrărilor de construcţii a urcat faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 13,3%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 1,8%. Comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cu 24,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 29,6%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în decembrie 2019, faţă de luna anterioară, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 1,8%, scădere reflectată astfel: lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-7,2%), lucrările de construcţii noi (-1,6%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-1,5%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti (-8,5%). Creşteri s-au înregistrat la clădirile rezidenţiale (+17,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+2,2%).