ALDE a lansat în campania pentru primăria Craiovei ideea adoptării practicii Bugetului Participativ pentru Craiova

0
413

Anișoara Stănculescu, președinte ALDE CRAIOVA:”Salut faptul că unele din  propunerile candidatului ALDE la primăria Craiovei făcute în campania de anul trecut sunt preluate de către actuala conducere a municipalității ”

 ALDE a lansat în campania pentru primăria Craiovei ideea adoptării practicii Bugetului Participativ pentru Craiova. Am arătat atunci toate avantajele care ar putea decurge dintr-o astfel de metodă democratică de guvernare locală.

Faptul că actuala conducere a municipalității a luat decizia adoptării unui asemenea mecanism, fie și pentru un cuantum financiar restrâns (900.000 de euro) este un lucru de salutat, un pas înainte în acțiunea de lărgire a controlului cetățenesc asupra destinației și prioritizării banilor publici.Adică a banilor pe care cetățenii îi plătesc prin taxe și impozite.

”Împreună cu colegii din ALDE CRAIOVA și consilierii noștri municipali voi merge în cartiere și voi informa cetățenii în legătură cu această oportunitate pe care o au de a decide asupra destinației acestei sume de bani, bineînțeles ținând cont de condițiile de eligibilitate asociate acestei sume.  Îi voi încuraja să își exprime punctul de vedere, să facă propuneri.”- a declarat președinta organizației ALDE Craiova, Anișoara Stănculescu,  candidat ALDE la primăria Craiovei, la alegerile din luna iunie a anului trecut.

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ