Studenţi ai Academiei de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti, de la specializările Poliţie, Jandarmi şi Pompieri, sunt în practică, de ieri, la structurile judeţene din Dolj ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru a învăţa să pună în aplicare cunoştinţele teoretice dobândite la cursuri.
Nu mai puţin de 64 de studenţi ai Academiei de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti au început, de ieri, stagiul de practică la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj. Studenţii doljeni au fost repartizaţi la diferite servicii şi compartimente din cadrul Inspectoratului, în funcţie de specializările acestora, respectiv: ordine şi siguranţă publică, criminalistică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, poliţie rutieră şi arme, explozivi şi substanţe periculoase, şi vor rămâne aici până pe 12 martie a.c.
Viitorii poliţişti sunt studenţi în Anul I (21 dintre ei), alţi 29 studenţi în Anul II, 12 studenţi din Anul III, iar în perioada de practică la IPJ Dolj au sosit şi 2 studenţi din Anul IV de studiu. Cu toţii vor fi angrenaţi în activităţile practice sub comanda şi supravegherea poliţistului cu experienţă pe lângă care au fost repartizaţi. Urmează să acumuleze cunoştinţe practice de la tutorii profesionali, care au ca atribuţii principale explicarea modului de desfăşurare a activităţilor de serviciu, instruirea şi desfăşurarea activităţilor practice, dar şi activităţi demonstrative. Comandantul IPJ Dolj, comisar-şef Constantin Nicolescu, i-a primit ieri-dimineaţă, la sediul instituţiei, pe viitorii poliţişti şi le-a urat mult succes în perioada de practică.
Nouă viitori ofiţeri jandarmi îşi desfăşoară stagiul de practică la IJJ Dolj
Şi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj s-au prezentat, ieri, 9 studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – specializarea jandarmi, pentru a desfăşura stagiul de practică în perioada 13 februarie – 10 martie a.c. Cei 9 studenţi-jandarmi, 6 de anul I şi 3 de anul II, urmează să fie coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori – jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa de practică. Conducerea I.J.J. Dolj le-a prezentat tinerilor studenţi aspecte legate de specificul unităţii, atribuţiile, programul şi misiunile desfăşurate de jandarmii doljeni în zona de competenţă teritorială. Acest stagiu de practică are un caracter practic-aplicativ şi reprezintă un bun prilej de aplicare a cunoştinţelor teoretice acumulate în cursul anului universitar de către viitorii absolvenţi.
14 studenţi în practică la ISU Dolj
De asemenea, tot de ieri, şi până pe 10 martie a.c., 14 studenţi ai Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” efectuează stagiul de practică în structurile de intervenţie ale Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj. Cei 14 viitori ofiţeri vor lucra după program normal, 8 ore pe zi, timp de aproape o lună. Aceştia au fost repartizaţi să îşi desfăşoare stagiul de practică la structurile de intervenţie din judeţ şi Inspecţia de Prevenire din cadrul ISU Dolj, unde vor fi angrenaţi în diferite activităţi, în conformitate cu programul şi tematica transmisă de Facultatea de Pompieri.