Două femei rănite în accident la Predeşti

0
564

Două femei, de 63, respectiv 67 de ani, au fost rănite într-un accident petrecut ieri după-amiază, în comuna Predeşti. Potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor Serviciului Rutier Dolj, un bărbat de 47 de ani, la volanul unui autoturism Dacia Logan, a pierdut controlul maşinii într-o curbă şi a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit frontal cu un Fiat. Victimele au ajuns la spital, iar pe numele şoferului vinovat a fost întocmit dosar penal.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, ieri după-amiază, Săndică Osiac, de 47 de ani, din comuna Seaca de Pădure, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan pe DJ 606, în comuna Predeşti, într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un Fiat condus regulamentar din sens opus de Florin Giuroiu, de 23 de ani, din Craiova. În urma ciocnirii violente a autoturismelor două femei au fost rănite, una de 63 de ani, pasageră în Dacia Logan şi o femeie de 67 de ani, pasageră în Fiat, ambele fiind preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tot acolo a ajuns, ceva mai târziu, şi şoferul autoturismului Fiat, care acuza dureri de cap. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor producerii accidentului”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.