Alegerea vicepreşedintelui CSM şi revocarea judecătorilor Danileţ şi Ghica, amânate din nou

0
345

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat, ieri, din nou, alegerea vicepreşedintelui, în urma solicitării judecătorului Adrian Bordea, singurul candidat pentru această funcţie, precum şi luarea unei decizii privind revocarea judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica din CSM. Adrian Bordea, reprezentantul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cerut amânarea pentru o dată ulterioară a procedurii de alegere a vicepreşedintelui Consiliului, invocând că procedura ar dura, iar mulţi membri ai CSM trebuie să meargă la şedinţele de bilanţ de la instanţe şi parchete. Alegerea vicepreşedintelui CSM era primul punct pe ordinea de zi a şedinţei de ieri. Pe ordinea de zi a Plenului Consiliului erau şi cele două note ale Direcţiei Legislaţie a CSM referitoare la solicitările Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi Curţii de Apel Cluj, de revocare a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica. La şedinţa de ieri s-a pus în discuţie trimiterea centralizatoarelor cu voturi ale adunărilor generale ale instanţelor la o comisie a CSM, pentru a analiza dacă s-a respectat procedura de vot, cea referitoare la opţiunile de vot şi centralizarea voturilor în cazul solicitărilor de revocare a lui Danileţ şi Ghica. În acest sens, procurorul George Muscalu a spus că a observat că în cadrul a două judecătorii nu s-a întrunit cvorumul, deşi s-a consemnat că la acestea s-a decis revocarea. În replică, judecătorul Bogdan Mateescu, preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a spus că sunt două erori pe care şi le asumă, însă a atras atenţia că decizia unei adunări generale a judecătorilor este un act administrativ pe care nu CSM îl poate îndrepta. Judecătorul Mateescu a arătat că se pune în discuţie legitimitatea celor doi colegi judecători a căror revocare se cere, iar mesajul este prost atât pentru sistem, cât şi pentru opinia publică. Alina Ghica şi Cristi Danileţ îşi depuseseră candidaturile la funcţia de vicepreşedinte al CSM în 4 ianuarie, după alegerea Oanei Schmidt Hăineală ca preşedinte al Consiliului, ulterior împotriva lor adunările generale ale judecătorilor de la curţile de apel şi judecătorii declanşând proceduri de revocare din CSM. Acţiunea constituie cea mai amplă formă de protest a magistraţilor împotriva membrilor Consiliului.

Şeful Poliţiei Capitalei, demis pe motiv de management defectuos şi indisciplină

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, ieri, că l-a schimbat pe Cornel Ciocoiu de la conducerea Poliţiei Capitalei din motive de management defectuos şi indisciplină. Întrebat, la intrarea în sediul ministerului, care sunt motivele schimbării din funcţie a lui Cornel Ciocoiu, ministrul Radu Stroe a răspuns: „Management defectuos şi indisciplină”. Şeful Poliţiei Capitalei, Cornel Ciocoiu, a fost înlocuit de la conducerea instituţiei, după ce ministrul Afacerilor Interne i-a semnat încetarea împuternicirii în funcţie, au declarat marţi seară, pentru Mediafax, surse din Poliţie. Potrivit surselor citate, împuternicirea lui Ciocoiu la şefia Poliţiei Capitalei urma să expire în martie. Comisarul şef Marius Cătălin Dragotă, fost şef al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate (DCCO), a fost împuternicit ieri de ministrul Stroe să ocupe funcţia de şef al Poliţiei Capitalei, informează Mediafax.