„Chinezii”, cu Cerasela Iosifescu și Claudiu Bleonţ, în week-end la TNC

0
717

Spectacolul „Chinezii”, de Michael Frayn, în regia și scenografia semnate de Mircea Cornișteanu, va fi reluat pe 16, respectiv 17 februarie, într-o nouă distribuție. Astfel, rolul interpretat până în prezent de actorul George Alexandru va fi preluat de Claudiu Bleonț, care va juca alături de Cerasela Iosifescu într-o comedie spumoasă, antrenantă, cu răsturnări neprevăzute de situație. Spectacolul „Chinezii”, pus în scenă în anul 1970, sub numele „The Two of Us”, este o piesă într-un act, din patru părți, din care Mircea Cornișteanu a ales să o pună în scenă pe ultima, „Chinamen”: o farsă la o petrecere catastrofală, în care cei doi actori interpretează toate personajele. Un tur de forță al protagoniștilor, care tot schimbă costume, jucând mai multe roluri, fără efort aparent, într-un ritm alert susținut de Cerasela Iosifescu și Claudiu Bleonț. Cele două reprezentații din acest week-end ale spectacolului (realizat în parteneriat cu Centrul Cultural „Jean Bart” din Tulcea) vor avea loc la Sala „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Național „Marin Sorescu”, începând cu ora 18.00.