Libia: Un conflict care a degenerat la porţile Europei, pare… stopat!

0
171

Sâmbătă, Angela Merkel, însoţită de ministrul german de Externe, Heiko Maas, deplasaţi la Moscova, au discutat, între altele, cu preşedintele rus Vladimir Putin, situaţia din Libia, unde, de aproape 9 luni, nu mai este doar haos, ci şi război. Pe 8 ianuarie a.c. o tentativă a premierului italian Giussepe Conte, care l-a invitat pe mareşalul Khalifa Haftar, de a-l întâlni şi pe Fayez al Sarraj aflat la Roma, al cărui guvern de la Tripoli este recunoscut de ONU a eşuat. În fine, într-o discuţie telefonică cu omologul său rus, preşedintele francez Emmanuel Macron a insistat pe necesitatea încetării focului în vigoare, „credibilă, durabilă şi verificabilă” între părţile beligerante care s-au întâlnit ieri la Moscova într-un dialog inter-libian. De o parte, şeful guvernului de uniune naţională, GNA, cu sediul la Tripoli, Fayez al Sarraj, însoţit de Khaled al Machri, preşedintele comitetului de stat şi, de cealaltă, rivalul său, mareşalul Khalifa Haftar, omul forte din Estul libian, cu sediul la Tobruk, însoţit de aliatul său Aguila Salah, preşedintele parlamentului. Ofensiva mareşalului Khalifa Haftar contra islamiştilor a agravat fractura ce divizează ţara. Oraşul Tripoli era ameninţat. Toate negocierile anterioare, sub patronajul ONU, au eşuat rând pe rând. De dată recentă Turcia şi-a anunţat intenţia de a sprijini autorităţile de la Tripoli, ca răspuns la ajutorul militar masiv de care beneficicază mareşalul Khalifa Haftar, din partea Egiptului, Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe, dar se spune şi din partea mercenarilor ruşi, fapt negat de preşedintele Putin. Intervenţia turcă a fost văzută de Joseph Borell, şeful diplomaţiei europene, ca fiind contrară intereselor Libiei şi celor ale UE. Încât, printre priorităţile UE figurează aplicarea embargoului pentru arme şi reluarea patrulării militarea maritime ale operaţiunii militare „Sophia”. Fondat pe clientelism şi regionalism, regimul Gadhafi, cu retorica sa naţionalistă şi anti-imperialistă, a contribuit la formarea unei identităţi naţionale. După căderea regimului, la 20 octombrie 2011, vechile rivalităţi locale au fost reanimate, resuscitând opoziţia tradiţională dintre centru şi periferie. Embrionii statului şi armatei regulate sub vechiul regim s-au volatilizat odată cu acesta. Miliţiile revoluţionare sau post-revoluţionare, evaluate la cca. 80.000 de oameni, işi dispută puterea locală, controlul teritoriului, şi veniturile din traficul transfrontalier. Avem aşadar un parlament la Tripoli, şi altul cu sediul la Tubruk, fieful mareşalului Haftar, care contează pe 180 de deputaţi (teoretic 200). Guvernul provizoriu din est s-a instalat la El-Beida, alt bastion al mareşalului. În ultimii ani, Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin s-au  impus ca actori principali, alături de Iran, în războiul din Siria, primul susţinând grupurile rebele, al doilea regimul de la Damasc. Şi probabil vor să reproducă experimentul în Libia. La apelul lansat miercurea trecută de Moscova şi Ankara, mareşalul Khalifa Haftar, a anunţat sâmbătă, 11 ianuarie a.c., încetarea focului începând de duminică. Anunţ salutat de SUA, ONU, UE şi Liga Arabă. La întâlnirea de ieri de la Moscova, alături de omologii ruşi, au fost invitaţi şi miniştri turci pentru afacei externe şi apărare, Mevlut Cavusoglu şi Huluşi Akar. Întâlnirea este considerată preludiul unei conferinţe privind Libia, anunţată a avea loc la Berlin, luna aceasta sub egida ONU. Dacă pe teren, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan sunt rivali, iată că au convenit ca mediatori inconturbabili pe anunţul privind încetarea focului, încă de duminică. Conflictul libian putea să se internaţionalizeze şi degenereze. Diplomaţia de la Moscova, ca şi în alte rânduri, şi-a jucat bine şi avantajos rolul, oferind satisfacţie atât cancelarului Angela Merkel, cât şi preşedintelui francez, Emmanuel Macron.