O parte dintre craioveni primesc ajutoarele de căldură modificate

0
436

Craiovenii care se încălzesc din alte surse decât energia termică vor primi ajutoarele pentru încălzire modificate. Autorităţile locale anunţă că sumele acordate sub formă de ajutor pentru încălzirea din ultimele trei luni de iarnă – ianuarie, februarie şi martie – se vor acorda în funcţie de alte limite de venituri pe membru de familie, care sunt puţin mai mari şi care fac ca mai multe persoane să se afle printre beneficiari.

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Craiova anunţă că, de la data de 1 ianuarie, dispoziţiile O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la acordarea ajutoarelor de încălzire cu gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri şi energie electrică au fost modificate prin O.U.G. nr. 114/2018. Conform acestor modificări, a crescut limita de venit net lunar de la 615 lei la 750 lei pe membru de familie, în baza cărora se acordă aceste ajutoare băneşti pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale/lemne, cărbuni, combustibili petrolieri/energie electrică. În ceea ce priveşte ajutorul de încălzire cu energie termică, limita de venit lunar rămâne aceeaşi, mai precis 786 lei pe membru de familie şi 1.082 lei în cazul persoanelor singure.

Ajutorul pentru încălzirea cu gaze naturale – între 20 şi 262 de lei

Concret, în lunile ianuarie, februarie şi martie, cei care se încălzesc cu gaze naturale primesc următoarele compensări la facturi, în funcţie de veniturile pe care le deţin pe membru de familie. Astfel, pentru un venit între 540,1 lei şi 750 de lei –ajutorul acordat este de 20 de lei; pentru venituri între 480,1 lei şi 540 de lei –ajutorul este de 35 de lei; pentru venituri între 425,1 lei şi 480 de lei – ajutorul este de 45 de lei; venituri între 355,1 de lei şi 425 de lei – ajutorul este de 70 de lei; venituri între 310,1 de lei şi 355 de lei – ajutorul este de 90 de lei; venituri între 260,1 de lei şi 310 de lei – ajutorul este de 120 de lei; venituri între 210,1 de lei şi 260 de lei – ajutorul este de 150 de lei; venituri între 155,1 de lei şi 210 de lei – ajutorul este de 190 de lei. Cel mai mare ajutor – în sumă de 262 de lei – se acordă pentru un venit pe membru de familie sub suma de 155 de lei.

Ajutorul pentru încălzirea cu lemne – între 20 şi 54 de lei

Ajutorul acordat celor care se încălzesc cu lemne sau cărbuni este mai mic, ca sumă, dar se acordă şi acesta tot în funcţie de veniturile pe care le înregistrează fiecare membru de familie. Astfel, pentru un venit între 480,1 lei şi 750 de lei – ajutorul este de 20 de lei; pentru venituri între 425,1 de lei şi 480 de lei – ajutorul este de 26 de lei; pentru venituri între 355,1 de lei şi 425 de lei – ajutorul este de 30 de lei; pentru venituri între 310,1 de lei şi 355 lei – ajutorul este de 34 de lei; pentru venituri între 260,1 de lei şi 310 de lei – ajutorul este de 39 de lei; pentru venituri între 210,1 de lei şi 260 de lei – ajutorul este de 44 de lei; pentru venituri între 155,1 de lei şi 210 de lei – ajutorul este de 48 de lei. Ca şi în primul caz, pentru venituri mai mici decât suma de 155 de lei, se acordă ajutorul în cuantum maxim – de 54 de lei.

Nici o modificare pentru încălzirea cu energie termică

Cea de-a treia categorie de consumatori care se încadrează în modificările legislative, aplicabile din acest an, este cea a persoanelor care se încălzesc cu energie electrică. În cazul acestora, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, prevederile legale spun că este obligatorie efectuarea anchetei sociale, care să ateste că nu deţin o altă formă de încălzire sau că „din motive tehnologice sau economice au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice, iar consumul este realizat respectând condiţiile contractului”. Ajutorul pentru încălzire se acordă şi acestor persoane tot în funcţie de veniturile pe membru de familie. Cel mai mic ajutor este acordă familiilor care câştigă mai mult: pentru venituri între 540.1 de lei şi 750 de lei – ajutorul este de 20 de lei. Când veniturile coboară sub 155 de lei pe membru de familie, ajutorul este de 240 de lei.

În ceea ce priveşte energia termică, iar aici se încadrează cei mai mulţi consumatori din Craiova, nu a intervenit nici o schimbare, fiind păstrate aceleaşi limite de venituri şi aceleaşi sume acordate sub formă de ajutor de încălzire.