Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat au descoperit opt persoane (patru chinezi, un pakistanez, doi afgani şi un indian), care au încercat să intre ilegal în Romania, evitând efectuarea controlului din Punctul de Frontieră (PTF) Calafat.
Conform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, joi, 12 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat au observat, pe sensul intrare în ţară, două autoturisme care au oprit la aproximativ 200 de metri de tonetele de control, înainte de efectuarea formalităţilor de frontieră şi din care au coborât mai multe persoane. Ulterior, acestea au escaladat gardul de protecţie din zona administrativă a PTF Calafat, încercând să evite efectuarea controlului de frontieră. Imediat, poliţiştii de frontieră doljeni, cu sprijinul Poliţiei municipiului Calafat, au declanşat o acţiune specifică în urma căreia au reţinut, în apropierea zonei de frontieră, cele opt persoane care au escaladat gardul de protecţie. În acelaşi timp, cele două autoturisme, la volanul cărora se aflau Avtar C., în vârstă de 33 de ani, cetăţean indian cu rezidenţă în Italia şi Adrian D., în vârstă de 53 de ani, cetăţean italian, au fost oprite pentru cercetări în punctul de trecere a frontierei. În urma verificărilor preliminare, cele opt persoane au declarat că provin din China, Pakistan, Afganistan şi India, au vârste cuprinse între 18 şi 37 ani şi nu posedă documente de identitate asupra lor. Bărbaţii au mai declarat că au plătit unor călăuze suma de 15.000 de euro pentru a ajunge la Paris. Aceştia au plecat în urmă cu aproximativ o lună din Turcia pe ruta Turcia – Bulgaria şi intenţionau să ajungă în Franţa, ajutaţi de cei doi şoferi. Conform protocolului româno-bulgar, migranţii, autoturismele şi călăuzele au fost predate poliţiştilor de frontieră bulgari, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impugn, după cum au precizat reprezentanţii STPF Dolj.