Germania este în alertă după atacul din Istanbul

0
360

Autorităţile germane sunt în alertă în urma atentatului de marţi de la Istanbul, soldat cu zece morţi, dintre care nouă turişti germani, dar nu există indicii concrete privind un complot care ar viza Germania, a declarat ministrul Justiţiei de la Berlin. Heiko Maas, a precizat ieri că situaţia securităţii nu s-a schimbat în Germania în urma atacului sinucigaş de la Istanbul. “Ştim că şi Germania este o ţintă a teroriştilor şi, prin urmare, un pericol general nu poate fi exclus, dar deocamdată nu există indicii concrete privind ţinte ale unor atacuri, deşi autorităţile sunt în alertă”, a declarat ministrul pentru postul de televiziune ARD. Zece persoane, dintre care nouă germani, au fost ucise şi alte 15 au fost rănite, marţi, în atacul sinucigaş cu bombă, în centrul turistic al Istanbulului, potrivit autorităţilor turce atacatorul fiind un bărbat care are legături cu Siria. Dintre cele 15 persoane rănite, două se aflau în stare gravă. Explozia puternică, auzită de la câţiva kilometri distanţă, a avut loc în jurul orei locale 10.15 (10.15, ora României), la Sultanahmet – unde se află Muzeul Sfânta Sofia şi Moscheea Albastră, ambele atracţii turistice majore, în partea europeană a metropolei. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat, la Ankara, un atac “terorist”. El a afirmat că o persoană de origine siriană este autorul, evocând primele elemente ale anchetei. Premierul turc Ahmet Davutoglu a afirmat că gruparea Statul Islamic (SI) se află în spatele atacului sinucigaş de la Istanbul. Poliţia din oraşul turc Antalya a reţinut trei cetăţeni ruşi, într-un raid împotriva unor presupuşi militanţi ai grupării teroriste Stat Islamic, în urma atentatului de la Istanbul. Potrivit agenţiei turce de presă Anadolu, forţele antiteroriste au efectuat raidurile ieri, la o zi după ce un atacator sinucigaş din cadrul grupării Stat Islamic a detonat o bombă în cartierul istoric Sultanahmet din Istanbul, omorând zece cetăţeni străini, majoritatea turişti germani. Anadolu a precizat că suspecţii ar fi avut contacte cu luptători ai grupării Stat Islamic din zone de conflict şi au oferit sprijin logistic organizaţiei. Potrivit autorităţilor ruse, mii de cetăţeni ruşi sunt suspectaţi că au plecat în Siria pentru a se alătura grupării jihadiste Stat Islamic.