Ateliere de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”

0
118

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova anunţă reluarea „Atelierelor de dezvoltare personală prin tehnici teatrale”, coordonate de actriţa Daniela Ionescu. Întâlnirile vor avea loc în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00, în Salonul Medieval al instituţiei. Participarea este gratuită.

Atelierele sunt dedicate elevilor, studenţilor şi iubitorilor de teatru (vârsta minimă fiind 14 ani) şi au ca scop dezvoltarea abilităţilor de expresie prin jocuri de improvizaţie, exerciţii de dicţie şi respiraţie. La fiecare atelier participanţii vor învăţa tehnici de comunicare şi gestionare a conflictelor, echilibrarea minţii şi corpului prin experimentarea şi schimbarea de comportamente, gesturi, reacţii, stări, precum şi îmbunătăţirea stilului de comunicare şi relaţionare prin înţelegerea celorlalţi, descoperirea calităţilor interioare, creşterea încrederii în sine, eliberarea de frici,  înţelegerea acţiunilor proprii etc.

Potrivit organizatorilor, obiectivul principal al acestor ateliere este autocunoaşterea cu ajutorul artei. Înscrierile se fac numărul de telefon 0726.20.50.80 sau pe e-mail, la adresa tradem@tradem.ro.