Zi neagră pentru SCM în jocurile cu Alba

0
304

Echipele feminine de volei şi de baschet au pierdut partidele disputate în sala „Ion Constantinescu”

Formaţiile feminine de baschet şi de volei par „favorite” să dispară din „panoplia” clubului municipal la finalul acestui campionat, în condiţiile restructurărilor care vor avea loc în cadrul grupării SCM „U” Craiova. Singurele echipe care nu au avut acces în Sala Polivalentă par deja condamnate, fiind ignorate de conducerea clubului şi de fani, dar şi lipsite de rezultate. Sâmbătă, în sala „Ion Constantinescu”, în prezenţa a doar 100 de spectatori, atât baschetbalistele, cât şi voleibalistele au pierdut meciurile disputate în etapele care au inaugurat returul contra echipelor din Alba, ambele aflate pe locul 4 în ligile respective. Deschiderea a făcut-o echipa de volei, pregătită de Mircea Dudaş, care nu a avut nici o şansă în faţa echipei CS Volei Alba Blaj. Revelaţia turului s-a întărit în pauza competiţională şi s-a impus în minimum de seturi la Craiova, scor 3-0 (25-19, 25-19, 25-18). „Am întâlnit o echipă redutabilă, mult mai puternică, în special pe faza de atac. Noi am avut probleme la preluare şi acest lucru a făcut diferenţa. Am avut şi momente în care am avut controlul în teren dar, din păcate, nu am profitat de greşelile adversarului”, a declarat la final Mircea Dudaş. Acesta le-a folosit pe: Sorina Buz, Mihaela Ilina, Aline Galan, Aylin Pereyra, Adriana Bobi, Adriana Vâlcu şi Ioana Pristavu (libero). Au mai jucat: Andreea Matei, Ana Maria Udubaşa, Ramona Postea. „Toate echipele vin după o scurtă pauză şi trebuie să revină în formă. Noi am revenit mai repede, deşi am avut un debut un pic mai greu”, a spus tehnicianul victorios, Marius Macarie, care a utilizat o echipă formată aproape exclusiv din jucătoare străine: Stoykovic, Dudic, Sandic, Rusu, Kapelovies, Alexandru şi Mostahac (libero), iar pe parcurs au intrat: Fernandes şi Livingston. După acest joc, Craiova a rămas pe locul 6, cu 18 puncte. Următorul joc al craiovencelor va avea loc vineri, de la ora 19.30 (în direct la Digisport 3) în deplasare la Unic Piatra Neamţ (locul 8).

Ziua eşecurilor pentru echipele craiovene a fost completată de baschetbaliste, care au cedat în prima etapă a returului contra formaţiei Universitatea Alba Iulia, scor 59–66 (15–23, 8–14; 18–6, 18–23). Oaspetele au condus jocul în permanenţă, însă craiovencele au avut şansa de a reveni în sfertul 3, când au şi egalat la 41, dar finalul a aparţinut echipei mai bune. „Am avut o primă repriză slabă în plan ofensiv, am ratat foarte mult sub panou. În partea a doua am revenit şi cu mai multă atenţie în finalul jocului puteam să fim noi cei care să ne bucurăm. Sunt mulţumit de cum sau prezentat fetele”, a declarat antrenorul Craiovei, Milan Nisic, care le-a folosit pe: Toma (6 puncte, 10 recuperări), Prlja (21), Mitov (14), Ninu (7), Cutaş (2), dar pe parcurs şi pe: Borş (9), Gavrilă şi Barbu. De la oaspete s-au remercat: Rebecca Tobin cu 16 puncte, Amanda Thompson cu 12 puncte şi 8 recuperări şi Eniko Laza cu 15 puncte. SCM Craiova se află pe locul 7, cu 22 de puncte, iar Alba Iulia este pe poziţia a patra, cu 26 de puncte.