Cehia: În turul doi al prezidenţialelor, doi proeuropeni

0
385

Turul doi al alegerilor prezidenţiale din Cehia va opune pe fostul prim-ministru de stânga, Milos Zeman (24,21% din voturi), şi actualul şef al diplomaţiei de la Praga, Karel Schwarzenberg (23,40%), sosiţi în frunte, sâmbătă, 12 ianuarie a.c., după primul tur. Aceste prime alegeri prin vot universal direct au beneficiat de o participare de 61,31%, pe fondul recesiunii economice şi a unei rate a şomajului de 9,4%. „Ca şi în Franţa, duelul prezidenţial va opune stânga şi dreapta” a constatat Milos Zeman, într-o scurtă declaraţie. Ambii candidaţi rămaşi în cursă sunt proeuropeni. Zeman (68 de ani) este un partizan al economiei sociale de piaţă şi o figură simbolică a „revoluţiei de catifea” din 1989, alături de Haclav Havel şi preşedintele în exerciţiu, Vaclav Klaus. În ultimii zece ani a stat departe de politică. „Milos Zeman va fi un mare adversar, dar el reprezintă trecutul”, a subliniat Schwarzenberg, în vârstă de 73 de ani. Centristul Jean Fischer, şeful Guvernului provizoriu în 2009-2010, considerat favorit pentru turul doi, a sosit al treilea (16,35%), pe locurile următoare sosind vicepreşedintele partidului social-democrat (CSSD), Jiri Dienstbier (16,12%), şi Vladimir Franz, compozitor şi pictor nonconformist, cu faţa şi corpul complet tatuate (6,84%). Marele perdant al primului tur este vicepreşedintele Senatului, Premysl Sobotka (2,46%), reprezentant al partidului de dreapta eurosceptic ODS, al premierului Petr Necas.