Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea: “Cine nu îşi face datoria ar fi mai bine să se ducă acasă”

Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, consideră că marea nerealizare a lui 2011 este nefinalizarea podului de peste Dunăre, după ce partea bulgară nu şi-a dus la îndeplinire toate obligaţii asumate prin contract. Intră însă cu optimism în acest an, care va aduce, în opinia sa, finalizarea proiectului de la Calafat, dar şi perspective mai bune pentru agricultura judeţului, asocierea producătorilor fiind soluţia pe care o recomandă reprezentantul Guvernului în teritoriu, în calitatea sa de profesor universitar în domeniu. Pe plan politic, încă nu a tranşat lucrurile în ceea ce-l priveşte, preferând să privească anul electoral doar prin prisma organizatorului alegerilor locale şi parlamentare. Până atunci, e decis să se comporte cu maximă exigenţă faţă de funcţionarii pe care îi are în subordine, îndeosebi cu şefii serviciilor deconcentrate.

– Cu ce începem: cu ce a fost anul trecut sau ce va fi anul acesta?

– Cu speranţe şi, în acelaşi timp, cu o doză de optimism. Hai să începem cu partea asta profesională, ţinând cont şi de profesia pe care o am: agricultura. Văd ce se întâmplă în agricultură şi parcă nu reuşesc să-mi explic. Mă uit în Bulgaria, iniţial a plouat abundent, apoi zăpezi abundente… La noi este o secetă cumplită. Discutăm cu cineva, un specialist din agricultură, şi îmi spunea: “La noi mai e cum mai e, dar să mergeţi în Mehedinţi să vedeţi ce este acolo, e prăpăd, nu se poate explica ce este în momentul de faţă”. Pe cealaltă parte, deja am anunţat un forum regional economic pe care vreau să-l organizez luna viitoare, la Craiova, la care sunt invitaţi toţi ambasadorii, diplomaţi, reprezentaţii ţărilor ce au ambasade la Bucureşti, şi trebuie să le punem pe masă tot ceea ce avem: „Uite domnule, ăsta e judeţul Dolj, asta înseamnă Doljul pentru România, uite ce potenţial avem, ce am vrea să facem şi ce ştim noi să facem”, să ne cunoască mai bine, unii să-şi amintească  despre noi. Şi sunt convins că se vor găsi mulţi care vor fi interesaţi de noi, care vor dori să ne cunoască, pentru că nu toţi ştiu ceea ce înseamnă judeţul Dolj şi nici Oltenia. Aşa cum v-am spus, vrem să facem un forum regional la care să participe toate judeţele Olteniei. Un lucru pe care l-am punctat anul trecut a fost faptul că am cunoscut o serie de oameni interesanţi. Şi, vă spun sincer, am avut pe parcursul anului trecut întâlniri cu foarte mulţi oameni, aş putea să spun de rând, dar toţi suntem de rând, şi consider că toţi suntem umăr la umărul celuilalt. Dacă a fost ceva important în 2011 a fost poate vreun semnal de revigorare economică, care, de fapt, înseamnă un trai mai bun, locuri de muncă asigurate, speranţa că majoritatea românilor vor avea de muncă aici, în ţară, şi nu vor mai fi nevoiţi să plece în străinătate, indiferent dacă sunt tineri sau mai puţin tineri. Şi sper ca aceştia să nu mai fie nevoiţi să îşi lase copiii nesupravegheaţi sau cu bunicii acasă, ducând dorul părinţilor, iar părintele, pe partea cealaltă, stă singur acolo şi se gândeşte ce face copilul său în ţară. Deci, nu este o situaţia prea fericită.

– Numai speranţe şi optimism! Să înţelegem că nu există nici o insatisfacţie.

– Cea mai mare insatisfacţie a mea este nefinalizarea podului de la Calafat, în sensul că partea română şi-a făcut datoria, în schimb partea bulgară are o restanţă importantă. În urma reeşalonării unor lucrări, a reieşit că o bună parte din acestea ar putea fi terminată în 2012. Sperăm că, la 31 decembrie 2012, să inaugurăm podul de la Calafat şi eu cred că aceasta va fi investiţia care va rivigora din punct de vedere economic şi social Calafatul şi oraşele din împrejurimi, pentru că eu cred că şi Calafatul merită o altă soartă.

Un răspuns pentru Doljchim – după data de 15 ianuarie

– Omologul dumneavoastră de la Argeş a făcut demersuri în vederea preluării Combinatului Arpechim de către statul român. Nu aţi încercat să faceţi un demers similar pentru a salva Doljchimul?

– Eu am o corespondenţă foarte bogată despre ce înseamnă Doljchim, la nivel naţional, inclusiv cu conducerea Petrom-ului. Am pus o serie de întrebări, am primit o serie de răspunsuri – nu cred că sunt răspunsurile finale – şi a rămas ca după 15 ianuarie să facem o revenire să vedem în ce fază se mai află acest proiect, soarta Doljchimului. Eu sper să nu fie destinaţia pe care şmecherii cu fierul vechi o aşteaptă, fiindcă sunt nişte locuri de muncă acolo, iar Craiova este oraşul în care nu s-au creat atât de multe locuri de muncă pe cât ar fi fost nevoie în ultimii ani. O prioritate a lui 2012 ar fi reluarea procesului de fabricaţie a autoturismelor la Ford, la nivelul pe care şi l-au programat, adică în martie să înceapă producţia de motoare, iar în aprilie să înceapă producţia de vehicule, acel celebru autoturism în care ne-am pus cu toţii speranţa, B-Max.

– Ar putea fi agricultura salvarea judeţului Dolj?

– Agricultura nu numai că ar putea să salveze judeţul, dar ar putea să contribuie la dezvoltarea economică a României. Judeţul Dolj are şi va avea întotdeauna un rol însemnat în ceea ce înseamnă agricultura românească. Suntem al treilea judeţ ca suprafaţă agricolă în România şi ştim ceea ce avem de făcut. Avem şi un avantaj aici, pentru că suntem primul judeţ care ieşim cu legume pe piaţă, cu legume extra-timpurii şi timpurii. Deja avem şi un brand, şi anume lubeniţele de Dăbuleni. Dar nu numai atât: ne mândrim şi cu roşiile de la Poiana Mare, ardeii de la Desa, Călăraşiul, de asemenea, cu oameni gospodari, a avut nişte culturi de cartofi timpurii. Rămâne marea problemă a organizării, mai exact a asocierii. De unul singur nu vom răzbate niciodată. Nu mai putem să ne punem producţia pe o remorcuţă şi să ne ducem cu ea la piaţă. Realizează un câştig, dar depun foarte multă muncă, sunt antrenate trei generaţii. Toţi din casă trebuie să muncească, de la 1 ianuarie până la 31 decembrie. Dar, dacă e să faci o analiză, îi auzi pe fiecare spunând: “Domnule, am ieşit bine anul acesta, am câştigat”.

Cheia în agricultură: asocierea producătorilor

– Aveţi şi date care explică această stare a agriculturii doljene?

– Anul acesta, dacă analizăm, 25% din dăbuleni au câştigat cu lubeniţa, în jur de 35% au închis pe zero, iar peste 45% au pierdut. Am avut un program şi am un program, în încercarea mea de a-i convinge pe agricultori să se asocieze. Dar asocierea aceasta să fie una juridică, pentru ca să aibă dreptul şi la subvenţii din partea Uniunii Europene şi a Guvernului României. Prin asociere au posibilitatea ca reprezentantul lor să discute cu un partener. Una e când partenerul discută cu 500 de producători şi alta când discută cu unul singur. În 1991, când a apărut Legea fondului funciar, au apărut şi acele asociaţii. Şi nu au fost bine reglementate, iar majoritatea celor care s-au asociat a pierdut. A fost acolo un inginer, învăţat ca la CAP, un profitor  – bineînţeles că nu sunt toţi aşa –, care, crezând că nu vine nimeni să măsoare, nu vine nimeni să analizeze, el stabilea producţia, iar oamenilor nu le dădea nimic şi, de aceea, oamenii nu mai au încredere în asociaţii. Au fost minţiţi şi a devenit fiecare dintre ei un Stan păţitul. Dar trebuie discutat mult, e nevoie de înţelepciune şi cred că, până la urmă, oamenii vor înţelege. Aşa cum suntem noi cu legumicultura suntem destul de vulnerabili. De exemplu, Serbia are o expansiune pe piaţa legumelor ceva de neimaginat. Serbia, Macedonia au producţii mari şi preţuri mici. Serbia era recunoscută şi pe timpul lui Tito. Sârbii mergeau atunci foarte mult în Germania şi Olanda şi munceau în sere, iar acum generaţiile de azi aplică tot ce au învăţat generaţiile trecute acolo, adică produc la standarde europene şi pătrund foarte uşor pe pieţe, cu producţii mari, la preţuri avantajoase. Adică sunt competitivi pe toate aspectele – şi cantitativ şi ca preţ. Eram în 2009, îmi aduc aminte, la Ministerul Agriculturii, şi vedeam că erau câmpurile pline de varză nerecoltată, în România. Pentru cei care au recoltat varza în toamna aceea a fost ceva de groază şi nu puteam să-mi explic cum nimeni nu mai vrea varză în România, în condiţiile în care pieţele erau deja pline. Dar se făcuse un import, de 11.000 tone de varză: 3.000 de tone din Italia şi 8.000 din Macedonia şi aveau preţul sub cel al producătorilor noştri. Adică ceea ce s-a întâmplat şi cu preţul cartofului mulţi ani, când preţul celor din import era sub preţul producătorului. Asta ce înseamnă? Că îţi nenoroceşti propriii producători. Trebuie să învăţăm să ne protejăm producătorii, dar şi ei trebuie să ştie că au suficiente pârghii prin care să acţioneze în acest sens. Cel mai puternic producător este cel care se asociază şi nu cel care produce în curtea lui.

– De ce nu s-a făcut măcar o piaţă de gross în tot judeţul? Fiindcă e aşteptată de câţiva ani…

– Eu nu cred că este suficient doar o piaţă de gross. Şi vă şi explic de ce. La piaţa de gross trebuie să lucrezi pe bază de documente şi omul atunci gândeşte că, dacă vine cineva, o să ia comisionul, o să solicite TVA-ul. Şi atunci omului trebuie să îi explici că el nu are toată informaţia. Şi în cazul meu sunt domenii în care nu mă pricep, nu am toată informaţia. De exemplu, este legea asta a Sănătăţii şi stau şi eu şi discut cu oameni în domeniu, cu specialişti. Eu cred că piaţa de gross este o părticică dintr-un mare program. Am avut întâlniri şi cu primarii, şi cu cetăţenii, dar a rămas aceeaşi stare de incertitudine. Am vorbit cu un om de afaceri care a spus că vine în acest an şi ia producţia. El a spus: „În momentul în care aveţi două-trei TIR-uri, să zicem de cartofi timpurii, şi vreţi să îi vindeţi, eu vin şi vă iau toată marfa”. Şi zice: „În fiecare vineri negociem preţul pentru săptămâna viitoare”. Şi a venit într-o zi de vineri şi a întrebat ce marfă şi câtă cantitate au. Avem 100 de tone de lubeniţă. Bine, vă dau 8.500 de lei pe kilogram. Dar agricultorul a spus: „Nu vrem, domne, că în piaţă este 12.500 de lei pe kilogram”. La trei zile a căzut preţul la 6.000 de lei, adică la jumătate. Şi l-au chemat pe ăsta înapoi în speranţa că le va cumpăra marfa cu 8.500 de lei. Şi, bineînţeles, afaceristul nu a mai vrut. Aici greşim, că ne facem nişte calcule olteneşti pe moment, adică ce vrem noi acum, la acest moment. Trebuie să învăţăm să gândim pe termen mediu şi lung.

– Direcţia noastră agricolă ar putea fi şi ea mai activă?

– Eu, unul, mă înham la treburi de genul acesta. Şi să nu credeţi dumneavoastră că eu o să duc de unul singur să vorbesc acolo cu oamenii. Sunt probleme care poate îmi scapă, nu stăpânesc un articol dintr-o lege şi îi întreb pe cei care sunt cu mine. Oamenii aceia pot zice: „Da, domnule, e foarte bine ce ne spuneţi dumneavoastră, dar noi vrem să ne spuneţi şi baza materială”. Şi, atunci, îl am pe cel de la SAPARD cu mine. Deci, eu voi fi port-drapelul lor. Pe drapel să punem un coş cu legume, produse ale noastre…

“Dacă vine vreun partid şi îmi propune ceva, poate mă gândesc să candidez”

– Am ajuns la anul electoral 2012 şi tot dumneavoastră vă revine sarcina de a organiza alegerile electorale.

– Da, e o sarcină extrem de importantă şi de dificilă, în acelaşi timp. Cu un volum de muncă foarte mare, responsabilitate foarte mare. Dar am mai organizat şi nu mi-e teamă.

– Vă aşteptaţi să fie mai altfel?

– Nu.

– V-aţi gândit să candidaţi pentru o anumită funcţie? Care ar fi?

– Încă nu m-am gândit. Eu, acum, fiind între bărci, cum s-ar spune, adică eşti prefect, eşti apolitic… Şi nu ştiu nici ce orientări sunt pe acolo, pe la partid, fiecare ce gânduri are, ce strategii. Dar dacă vine vreun partid şi îmi propune ceva, poate mă gândesc.

– Vreun partid?!

– Da, vreun partid. De ce?

– Între a fi flexibil în funcţia deţinută de dumneavoastră şi a fi pe gustul partidului, adică un militant, ceea ce legea nu permite, pentru ce aţi opta?

– Păi, eu am fost vreo 20 de ani militant la partid, sunt un tip consecvent. Orice funcţie în care eşti numit e o funcţie conjuncturală şi vremelnică, în acelaşi timp. Bine, se face o evaluare înaintea numirii în orice funcţie, nu te ia de pe stradă. Te afli pe la colţul Prefecturii şi te ia: „Mă, uite… Tu – înalt, clădirea – înaltă, ţi-ar sta bine prefect! Nu vrei să fii prefect?”. Nu acestea sunt criteriile. Se face o evaluare a activităţii, avem un CV în spate oricare dintre noi. Dar când va veni vremea să mă retrag din această funcţie, atunci voi vedea. La vremea respectivă voi analiza ce am de făcut mai departe. Să nu uităm că eu, când o fi să plec din funcţia asta publică, am unde să mă duc. Mă duc la catedră, la studenţii mei, unde, o spun sincer, mi-e foarte drag de ce fac acolo.

– Mai aveţi timp pentru cursuri?

– Cred că ele sunt cea mai mare relaxare a mea. Vorbesc frumos despre ce înseamnă ţara asta din punct de vedere viticol, locul ei în lumea asta. Că întotdeauna România a fost printre primii zece la nivel mondial în viticultură. Deci, e un domeniul în care am fost recunoscuţi ca fiind foarte puternici.

“Investiţia făcută de familia Anghel a menţinut Doljul pe harta viticolă”

– Între cele două podgorii, cea de la Segarcea şi cea a domnului Dinescu, de la Cetate, spre care aţi înclina?

– Segarcea este recunoscută ca fiind un centru viticol de tradiţie şi, vă spun, e un lucru extrem de interesant acolo. Acum vorbesc ca specialist: la Segarcea, datorită investiţiei foarte mari pe care a făcut-o familia Anghel, judeţul Dolj nu a dispărut de pe harta viticolă a României. Este un centru viticol extrem de interesant şi datorită solului şi condiţiilor climatice. Poţi să realizezi şi vinuri bune, de calitate – ceea ce s-a dovedit şi cu medaliile pe care le-au luat la vinurile albe. În aceeaşi măsură, treci prin acea fază intermediară, prin rose-uri excepţionale, şi ajungi la vinurile roşii, de mare ţinută, catifelate, elegante, foarte bine apreciate. Şi să nu uităm de celebrul coniac de Segarcea. Asta înseamnă că există disponibilitatea climatică de obţinere şi a unor vinuri – materii prime pentru distilate de foarte bună calitate. Ceea ce nu găseşti în multe locuri din lumea asta, nu în România.

– Sunteţi reprezentantul Guvernului în teritoriu, iar acest Guvern a luat măsuri nepopulare. Cunoştinţele, prietenii de familie v-au întrebat, v-au pus la zid şi a trebuit să le explicaţi de ce s-a procedat aşa?

– Să nu credeţi că e un Guvern de sinucigaşi, că acolo sunt unii care se duc în şedinţa de Guvern şi îşi taie venele când se ia o hotărâre. Mai dau o hotărâre, îşi mai taie o venă de la mână, fiindcă aşa se place lor. Exclus aşa ceva. Vedem, în momentul de faţă, ce se întâmplă cu vecinii noştri. Toţi eram cu ochii spre Ungaria, pe care o vedeam ca pe un model de urmat. Din punctul meu de vedere, ştiţi ce va face Ungaria în pasul următor? Vor veni reprezentanţii FMI, le vor pune în faţă nişte documente şi li se va arăta un loc unde să semneze. Vor zice: „Semnaţi aici, că restul măsurilor le-am prevăzut noi în documente, voi trebuie doar să le puneţi în aplicare”. Nu va mai fi loc de negociere a măsurilor. Iar Grecia nu ştiu ce soartă va avea. Văd că, şi în momentul de faţă, guvernul lor refuză să ia o serie de măsuri care se impun acolo şi nu ştiu cât timp Uniunea Europeană va mai accepta să pompeze bani aşa, la nesfârşit, în Grecia. Citeam într-un material că a crescut afluxul de emigranţi dinspre Grecia spre Germania cu 84%, iar cel de emigranţi dinspre Spania spre Germania cu 46%. Păi, înseamnă că se întâmplă lucruri foarte grave în acele ţări. Atunci noi ce trebuia să facem, să stăm pasivi? Noi o păţeam mult mai rău decât ei, fiindcă ei au avut o economie mult mai puternică decât noi. Era ceva de neimaginat ce se putea întâmpla! Ori, la noi, s-au plătit pensiile, atât cât sunt ele. S-au plătit salariile, atât cât sunt ele.

– Şi, totuşi, întâmplările actuale, sinuciderile în masă, ne arată că oamenii nu o duc prea bine…

– Sunt oameni care poate se uită prea mult la canalele de ştiri. Viaţa are şi altceva. Am auzit oameni care au spus că nu se uită niciodată la televizor. Şi poţi să trăieşti? Da, şi încă trăiesc foarte bine!

– Serviciile deconcentrate sunt în subordinea dumneavoastră. Ce măsuri aţi lua cu un director care nu şi-ar face treaba?

– Orice director are obligaţia contractuală de a respecta, în primul rând, programul guvernamental şi, în acelaşi timp, oricare are o mulţime de sarcini prevăzute prin lege. Când ai acceptat să fii director, eu zic că ai acceptat cu tot ceea ce înseamnă funcţia de director, nu numai salariul, ci şi responsabilităţi, şi obligaţii. Şi cine nu îşi face datoria, nu realizează care îi sunt obligaţiile funcţiei pe care o ocupă ar fi mai bine să se ducă acasă. Îşi deschide un chioşc de ziare la colţ de stradă, dă mâna dimineaţa cu toţi trecătorii, face schimb de impresii. Înseamnă că asta era menirea lui, nu să fie conducător de instituţii.

“Greşelile pe care le facem acum au repercusiuni pe termen îndelungat”

– Cotidianul “Cuvântul Libertăţii” a făcut o campanie pentru apărarea domeniului public, punând problema desfiinţării Staţiunii de Cercetare Agricolă Şimnic. Iar dumneavoastră v-aţi luptat pentru staţiunea Banul Mărăcine. Cum aţi comenta acest lucru?

– Trebuia privită cu totul altfel problema. S-a desfiinţat o unitate în care s-au format mii de specialişti în agricultură, şi chiar performeri. Putea foarte bine să se reducă suprafaţa de terenuri care era destinată acestor genuri de activităţi, dar nu să se desfiinţeze în totalitate staţiunea. Greşelile pe care le facem acum au repercusiuni pe termen îndelungat. În schimb, au rămas puşcăriile cu mii de hectare de terenuri. Ceea ce mi se pare aberant. Studenţii nu mai au terenuri pentru plantaţii, pentru experienţele pe care trebuie să le facă, pentru finalizarea proiectului de licenţă, în schimb puşcăriile au mii de hectare, cu care nu ştiu ce fac, cum le muncesc. Iar Banu Mărăcine nu a intrat în acea lege care era a Academiei Agricole şi… asta e. Întotdeauna insist pe acest aspect: ce era al oamenilor trebuia dat înapoi. Dar au venit şi alţii care nu prea au avut terenuri pe acolo. Şi te trezeşti cu terenuri aduse de pe la Verbiţa, mai ştiu eu de pe unde… şi aduse la Metro, la drumul european.

– Cum se pot îndrepta aceste lucruri?

– Lucrurile nu se mai pot îndrepta. Fiindcă în momentul de faţă sunt titluri de proprietate intrate în circuitul civil, terenurile au fost vândute de nu ştiu câte ori… Şi terenurile s-au dat cu respectarea legii, dar nu tot ceea ce este legal e şi moral.

– O ultimă întrebare: credeţi că ne vom întâlni, şi la anul, la un nou interviu, tot aici?

– Eu tot în Craiova rămân orice s-ar întâmpla şi tot mă voi saluta cu toată lumea, cu toţi cunoscuţii. Mi-e drag să mă întâlnesc cu oamenii, sunt un tip extrem de sociabil şi îmi face mare plăcere să discut. Aşa că mă pun la dispoziţia dumneavoastră şi după 1 ianuarie 2013, indiferent ce funcţie aş avea şi unde aş fi.

Interviu realizat de LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN