Război în Ucraina: Zelenski îi solicită lui Biden un summit pentru pace

0
383

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a avut ieri o conversaţie telefonică prelungită cu preşedintele american Joe Biden, propunân convocarea unui summit global pentru pace, relatează Ukrainska Pravda. În cadrul summit-ului G20, preşedintele ucrainian a prezentat recent „formula păcii” care include 10 paşi activi a căror implementare ar face posibilă oprirea acestui război. Zelenski i-a cerut lui Biden să facă tot posibilul pentru a ajuta la protejarea populaţiei civile şi a infrastructurii critice a ţării. Numai că ceea ce propune Zelenski nu este împărtăşit de Moscova. Generalul Serghei Surovkin, aflat la comanda generală a „operaţiunii militare speciale” în Ucraina a declarat public că în Ucraina nu vor exista jumătăţi de măsură şi a trecut la distrugerea metodică a infrastructurii critice prin atacuri purtate cu rachete de mare precizie. Localitatea Bahmut (Artiomovsk, cum o numesc ruşii) a devenit un fel de Verdun al Ucrainei. Pe contul său Telegram, relatează Gazeta.ru, liderul cecen Ramzan Kadîrov, a declarat că pentru forţele armate ale Ucrainei vine cea mai grea perioadă, deoarece întreaga linie de contact „s-a pus în mişcare, nu în favoarea ucrainienilor”.