Consilierii PNL propun reducerea impozitului pe clădirile nerezidențiale și gratuitate pe transportul în comun pentru studenți

0
1464

Aleșii PNL vor susține în cadrul ședinței Consiliului Local o serie de propuneri importante pentru îmbunătățirea calității vieții craiovenilor.

Mii de locuitori din Bariera Vâlcii sunt aproape izolați din cauza lipsei mijloacelor de transport în comun. Alții sunt nevoiți să ocolească jumătate de oraș pentru că administrația locală nu a gândit nicio măsură pentru ca traficul, oricum sufocat, să poată fi corelat cu cel de pe Centura de Nord.

Pe lângă toate acestea, cetățenilor de la periferie li s-a aplicat o majorare a impozitului pe clădiri de 300% doar pentru că administrația PSD nu a fost în stare să facă în 10 ani Planul Urbanistic General al Craiovei.

Teodor Sas: “Este aberant ca un locuitor de la periferia orașului să plătească 10.000 de lei impozit”

Decizia creșterii impozitului pe clădirile nerezidențiale de la 0,4% din valoarea construcției, la 1,3%, adică un impozit de 300%, este defavorabilă pentru mii de craioveni, susține alesul Teodor Sas. Vorbim despre sute de case de la periferia orașului care sunt prinse ca anexe pe exploatații agricole. ”Acestor oameni care locuiesc pe străzi neasfaltate, fără condiți, fără canalizare, anul trecut, printr-o decizie, care personal mi se pare aberantă, le-a crescut impozitul cu peste 300%. Grupul de consilieri PNL va depune un amendament scris la Primăria Craiova, pentru că acest proiect pentru taxele și impozitele locale din 2023 este în dezbatere publică până pe 16 decembrie. Cerem scăderea acestei valori de la 1,3%, la 0,5%, așa cum este prevăzut minimul din lege. Este aberant ca un locuitor de la periferia orașului să plătească 10.000 de lei impozit pe o casă de circa 100 de mp, fără utilități. E vina municipalității că, de mai bine de 10 ani, nu a reușit să finalizeze acel PUG. Acești oameni nu trebuie să fie defavorizați, ci trebuie să plăteacă o valoare rezonabilă pentru impozit.”, declară Teodor Sas, consilier local PNL.

Transport gratuit pentru studenți şi un nou traseu RAT în Bariera Vâlcii

Atenția liberalilor se îndreaptă și către tinerii care studiează în Craiova. Aleșii PNL vor promova pe ordinea de zi a Consiliului un amendament care vizează Regia Autonomă de Transport: gratuitate pentru studenți. ”Studenții ne-au rugat să le fie și lor asigurat transportul, iar asta susțin și tinerii noștri liberali.”, afirmă consilierul PNL Adriana Ungureanu.

Consilierul local mai spune că la periferie există probleme și în privința transportului craiovenilor către zonele în care lucrează. ”Propunem un traseu din Bariera Vâlcii, din străzile Toamnei, Teilor și Centura de Nord. Există un singur traseu, din zonă, care însă se oprește la gară. E necesar și un traseu din zonele menționate către Parcul Nicolae Romanescu, către Spitalul de Urgență, către alte trasee pentru ca oamenii să ajungă la serviciu. Din acest motiv sunt foarte multe mașini personale folosite de cetățeni, ca să ajungă unde au nevoie. Implementarea unui astfel de traseu ar descongestiona și traficul”, argumentează Adriana Ungureanu.

Liberalii vor mai cere în cadrul Consiliului Local să li se prezinte strategia pentru dezvoltare orașului, proiectele pregătite pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027, ce materiale au fost cumpărate pentru spitalele subordonate Primăriei Craiova, care este stadiul pasajului Gârlești și ce alte soluții are municipalitatea pentru fluidizarea traficului.

În ultimii ani, consilierii PNL au avut zeci de astfel de interpelări, însă răspunsurile se lasă așteptate.