În acest sfârșit de săptămână, polițiștii doljeni au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic.
Acțiunile sunt coordonate la nivel național și se desfășoară pe raza întregului județ, în colaborare cu jandarmi precum şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere şi Direcției Silvice.
Astfel, au fost desfășurate activități prin constituirea de filtre rutiere pe drumurile publice, care vizează controlul transportului materialului lemnos și verificarea legalității documentelor de proveniență și însoțire a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.
De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate sunt verificati agenții economici de profil.
În această dimineață, polițiști din cadrul Biroului Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova precum și reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și Direcției Silvice Dolj, au desfășoarat o acțiune în Piața Centrală din Craiova, pentru verificarea modului în care sunt depozitați și comercializați ,,pomii de Crăciun,,.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale conform Lg. 171/2010 în valoare de 6.000 de lei, totodată fiind confiscat un număr de 50 de pomi de Crăciun.