Teatrul Colibri, cu povești și personaje dragi și în ultimul week-end cu spectacole din 2019

0
620

Sâmbătă, 14 decembrie 2019, de la ora 11:00, publicul se va bucura de  spectacolul – lectură Poveste de Crăciun, susținut de actorii Geo Dinescu și Marin Fagu, în Sala Studio. Tot sâmbătă, 14 decembrie 2019, dar la ora 18:00, este programat spectacolul Frumoasa din pădurea adormită, comedie muzicală pentru copii, scenariul și regia Cristian Pepino, scenografia Vlad Tănase, muzica Dan Bălan, cu actorii: Alla Cebotari, Rodica Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Alis Ianoș, Adriana Ioncu, Oana Stancu, Mugur Prisăcaru, Cosmin Dolea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu.

Duminică, 15 decembrie 2019, la ora 11:00 își spune povestea Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă, în spectacolul cu scenariul, regia şi scenografia semnate de Valentin Dobrescu, muzica Alin Macovei – Moraru, cu actorii: Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Emanuel Popescu. De asemenea, duminică, 15 decembrie, se va încheia și campania O poveste pentru fiecare, campanie de strângere de cărți cu povești pentru clubul de lectură al Centrului Misionar – Educativ al Parohiei Oota din Craiova, demarată de Teatrul Colibri în luna octombrie.