„Natura dăruiește”, prin grija studenților de la Facultatea de Agronomie

0
582

Aula „Al. Buia” a Facultății de Agronomie din Craiova a fost, ieri, neîncăpătoare pentru participanții la cea de-a VIII-a ediție a evenimentului „Natura dăruiește”, organizat, an de an, în scop caritabil. Prin grija studenților, care au confecționat coronițe și aranjamente din brad, pe care mai apoi le-au vândut, ca și prin implicarea reprezentanților altor instituții, împreună cu care a fost organizat un program artistic, un elev al Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară din Craiova, rămas fără ambii părinți, se va bucura de sărbători de iarnă mai bogate și de sprijin financiar pentru a putea avea în continuare rezultate deosebite în activitatea școlară.

„Natura dăruiește” a devenit, deja, un eveniment de tradiție la Facultatea de Agronomie a Universității din Craiova, grație implicării membrilor Cercului Studențesc de Botanică și Conservarea Biodiversității „Agro-Forest”, sub coordonarea conf. univ. dr. Mariana Niculescu, prodecan. Pentru ediția din acest an, pregătirile au luat avânt imediat după începerea noului an universitar, cu repetițiile corului pentru programul de colinde. În ultimele două săptămâni, studenții s-au preocupat de realizarea de coronițe din brad și aranjamente pentru sărbătorile de iarnă, frumos împodobite cu funde roșii, globulețe și conuri.

„În fiecare an, în luna decembrie, organizăm acest eveniment, pentru a sprijini un caz social special. De această dată, este vorba despre un elev cu rezultate foarte bune la învățătură, dar cu o situație materială precară”, a precizat conf. univ. dr. Mariana Niculescu, care a reamintit că la ediția de anul trecut a evenimentului s-a strâns suma de 3.000 lei, cu care a fost ajutat un elev de la Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” din Segarcea.

„În școala noastră sunt numeroși elevi cu situație materială deosebită, care provin din medii defavorizate, dar care doresc foarte mult să-și depășească această condiție, să finalizeze cu brio liceul și, dacă este posibil, să facă și cursuri universitare. Împreună cu organizatorii acestui eveniment caritabil am decis să sprijinim un elev care provine din mediul rural, al cărui tată a decedat cu 8 ani în urmă, iar de curând și-a pierdut și mama. Singurul sprijin al băiatului este, acum, o soră mai mare… E un copil cuminte, disciplinat, cu foarte mult bun simț, care are mare nevoie de ajutorul nostru moral și financiar. În timpul săptămânii, el locuiește în căminul școlii, iar în weekend mai merge la sora lui, în altă localitate”, a declarat Daniela Toporan, profesor de discipline tehnice la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Craiova.

Instituția școlară a contribuit la realizarea programului artistic prezentat cu acest prilej cu o suită de dansuri populare a Ansamblului Folcloric „Dor Călător”, format din elevi ai claselor a IX-a, a X-a și a XI-a. Alături de ei și de studenți ce formează corul Facultății de Agronomie, au urcat pe scena Aulei „Al. Buia” elevi de la Liceul de Arte „Marin Sorescu”, cu momente de canto, de pian, cobză și chitară, și Corul „Bizantinos” (coord. Sorin Popescu). Cu același prilej s-a deschis o expoziție de pristolnice a ing. Ion Georgescu.