Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj – coordonator al unui important proiect european în dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic

0
1936

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj va fi, timp de doi ani, coordonatorul unui proiect important în ceea ce priveşte învăţământul profesional şi tehnic, având şi parteneri europeni, bugetul alocat fiind de peste 170.000 de euro, din fonduri ale Comunităţii Europene.

În perioada 4 – 5 decembrie, la Poznan (Polonia) a avut loc prima întâlnire în cadrul Proiectului ERASMUS +„TOTVET” – instruirea cadrelor didactice şi a celor din domeniul VET ( pregătire în domeniul profesional şi tehnic), care are ca obiectiv general creşterea competenţelor profesionale ale tutorilor şi cadrelor didactice din domeniu şi împuternicirea acestora să ofere o formare de calitate, învăţare bazată pe muncă (WBL) şi învăţare duală (DL). ISJ Dolj este coordonatorul proiectului, iar parteneri sunt CASA CORPULUI DIDACTIC Olt, Asociaţia „EDUNET”, CENTRUM WSPARCIA RZEMIOSLA, KSZTALCENIA DUALNEGO I ZAWODOWEGO W POZNANIU (din Polonia), CAMARA OFICIAL DE COMERCIO E INDUSTRIA DE ZARAGOZA (Spania), BEST INSTITUT FUR BERUFSBEZOGENE WEITERBILDUNG UND PERSONAL TRAINING GMBH WIEN (Austria) şi IHK – PROJEKTGESELLSCHAFT MBH FRANKFURT/ODER (Germania). Bugetul alocat este de 170.254 de euro, de care vor beneficia ISJ Dolj şi partenerii săi, perioada de implementare fiind de doi ani – octombrie 2018 – septembrie 2020. Conform celor precizate de reprezentanţii ISJ Dolj, proiectul este în conformitate cu politicile europene de educaţie şi formare profesională şi cu obiectivele „comunicării Bruges”, răspunzând nevoilor identificate în ţările partenere şi la nivel european. Modelul, resursele şi instrumentele create pot fi utilizate în mod liber în toată Europa şi în lume, contribuind la îmbunătăţirea procesului de învăţare bazat pe muncă în VET şi, indirect, în domeniile tineretului, educaţiei adulţilor sau al învăţământului superior.

Soluţii inovatoare

Principalul rezultat al proiectului este o abordare pedagogică inovatoare, centrată pe cursant, bazată pe învăţarea integrării digitale pentru tutori şi cadre didactice VET, cu potenţial puternic de a îmbunătăţi inovaţia şi calitatea în WBL şi DL. Echipa şi personalul proiectului vor avea o experienţă nouă în ceea ce priveşte gestionarea şi organizarea parteneriatelor transnaţionale, dialogul intercultural şi cooperarea, creşterea capacităţii de a lucra în parteneriat şi la nivel european şi schimbul de experienţe, precum şi cel de bune practici la nivel internaţional, creşterea competenţelor lingvistice , respectiv interculturale. Programul adaptează rezultatele la situaţia actuală din ţările partenere, propunând noi soluţii care să aducă valoare în ceea ce ţine de formarea instructorilor sau a celor cu dublă specializare. În acelaşi timp, proiectul promovează metode inovatoare şi pedagogice, cu accent pe dezvoltarea unei educaţii eficiente deschise prin utilizarea TIC (Tehnologia Informaţiilor şi Comunicării sau, mai simplu, comunicarea digitală), dezvoltarea materialelor şi instrumentelor de învăţare, precum şi a unui curs inovator (MOOC), care sprijină utilizarea eficientă a informaţiilor şi tehnologii de comunicare în formarea profesioniştilor VET. Metodologia se bazează pe co-învăţare şi învăţare de la egal la egal, prin platforma online MOOC, în care se democratizează învăţarea prin acces deschis şi se promovează mai mult cooperarea decât concurenţa.