Spectacolul „Cealaltă ţară” va avea premiera sâmbătă, la Naţionalul craiovean

0
404

Sfârşit de an cu un nou spectacol la Teatrul Naţional Craiova, după „O lună la ţară” de I.S. Turgheniev (regia: Cristi Juncu) şi „Proiectul Oreste” după Euripide (regia: Laurenţiu Tudor). Este vorba despre premiera cu „Cealaltă ţară” (regie şi scenariu dramatic: Alexandru Istudor, scenografie: Francesca Cioanca), care va fi prezentată sâmbătă, 17 decembrie, ora 17.00, cu o avanpremieră pe 16 decembrie, ora 17.00.

teatrul nationalScenariul dramatic al spectacolului „Cealaltă ţară” a fost adaptat după trei dintre romanele scriitoarei române de etnie germană Herta Muller, laureată a Premiului Nobel pentru literatură în 2009. Este vorba despre „Călătorie într-un picior”, „Omul este un mare fazan pe lume”, „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”, apărute la Editura „Humanitas” într-o traducere semnată de Corina Bernic. Spectacolul îi are în distribuţie pe actorii Romaniţa Ionescu, Adrian Andone, Ștefan Cepoi, Gabriela Baciu, Marian Politic, Corina Druc, Vlad Udrescu şi Raluca Păun.

«„Cealaltă ţară” urmăreşte istoria personajului Irina şi a familiei acesteia din România anului 1989 şi a încercărilor acestora de a părăsi ţară cu destinaţia Germania. Piesa explorează o serie de aspecte asociate cu emigrarea, fenomen legat intrinsec de istoria recentă a României. Textul propune o examinare complexă a fenomenului emigrării, nuanţând atât cauzele şi resorturile deciziei personajelor de a-şi părăsi ţara, cât şi efectele şi provocările cărora acestea sunt nevoite să le facă faţă odată ajunse în noua patrie», precizează reprezentanţii Teatrului Naţional Craiova.

Bilete şi rezervări – la Agenţia teatrală (tel. 0251.413.677) şi în reţeaua Eventim www.eventim.ro).