Ingredientele alergene din produsele alimentare trebuie trecute obligatoriu pe etichete, în cazul produselor din magazine, şi în meniuri, la restaurante, începând de astăzi, iar din 2016 consumatorii trebuie informaţi, în acelaşi mod, şi despre valoarea nutritivă a alimentelor. Noile reglementări sunt prevăzute în Regulamentul UE 1169/2011, prin care se urmăreşte o mai bună informare a consumatorilor, pentru protejarea sănătăţii şi intereselor acestora. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a declarat, pentru Mediafax, că cei care nu respectă noile prevederi pot primi amenzi, care sunt între 1.000 şi 10.000 de lei pentru etichetare incorectă şi între 5.000 şi 50.000 de lei pentru practici comerciale incorecte, dacă se constată că informaţiile respective au fost ascunse în mod intenţionat. În cea de-a doua ipoteză, va fi aplicată şi măsura opririi temporare de la comercializare a produselor, până se face o etichetare corespunzătoare. De asemenea, trebuie obligatoriu indicată pe etichetă ţara de origine sau locul de provenienţă pentru carnea de porc, de oaie, de capră şi de pasăre, miere, fructe, legume şi peşte. În prezent, este obligatorie indicarea originii numai în cazul cărnii de vită şi mânzat, ca urmare a situaţiei create de boala „vacii nebune”. Totodată, regulamentul introduce elemente suplimentare de etichetare în cazul produselor alimentare cu adaos de cofeină în conţinut, altele decât băuturile pe bază de cafea şi ceai. Pe aceste produse este obligatorie înscrierea expresiei: „Adaos de cofeină. Nu se recomandă copiilor şi femeilor însărcinate”. O altă prevedere a regulamentului, care va trebui respectată din 13 decembrie 2016, este aceea că eticheta produselor alimentare, precum şi meniurile trebuie să includă informaţii privind valoarea energetică şi conţinutul de grăsimi, acizi graşi saturaţi, glucide, proteine, zaharuri şi sare.
Acasă Actualitate Actualitate internă Ingredientele alergene, trecute obligatoriu pe ambalaje şi în meniuri de astăzi