Moş Crăciun a venit la micii fotbalişti

1
371

 Juniorii Craiovei au primit ieri cadouri din partea CS Universitatea Craiova, la stadionul „Ion Oblemenco”

Premierea tradiţională a grupelor de copii şi juniori ale Universităţii Craiova s-a petrecut ieri, în parcarea din faţa stadionului „Ion Oblemenco”. Moş Crăciun le-a urat înainte de sărbători puştilor care joacă pentru echipa din Bănie, iar „brigada” sa de spiriduşi a asigurat fondul sonor cu ritm de colinde. Reprezentanţi ai Clubului Sportiv Universitatea Craiova şi ai Consiliului Judeţean Dolj, au făcut oficiile, picii primind cadourile şi de la cei doi fundaşi stânga ai echipei, Gabriel Velcovici şi Ionuţ Stancu. Fulare şi căciuli alb-albastre, cozonac şi multe alte dulciuri au fost cadourile recepţionate cu bucurie de juniorii craioveni de la CSJ şi CSS Craiova. Pavel Badea, managerul general al Universităţii Craiova, a spus: „Moşul a fost alături de copii cu dragă inimă, pentru toţi cei care au fost cuminţi. Iar copiii noştri de la Centrul de copii şi juniori au fost cuminţi, au reuşit să facă şi şcoală, cât şi fotbal, ceea ce este foarte important pentru viitorul lor. Ne-am dorit ca şi juniorii de la Şcoala Sportivă, cât şi cei de la CSJ Ştiinţa U Craiova să primească daruri, pentru că sunt copiii noştri toţi. Ne bucurăm că am găsit resursele financiare pentru a fi cât mai mulţi dintre copii fericiţi. Suntem bucuroşi că suntem alături de ei în aceste momente, le doresc şi lor şi părinţilor multă sănătate pentru că ea este cea mai importantă. I-am scris Moşului ca anul viitor să vină cu promovarea, avem toate condiţiile pentru a face marea performanţă în Craiova“. Conducătorul Universităţii şi-a adus aminte care a fost unul dintre cele mai importante daruri primite de Crăciun: „Primul cadou l-am primit de la nea Ilie Balaci, un tricou atunci când eram mic. A fost extraordinar pentru mine să am tricoul marelui Ilie Balaci. Am făcut un meci între jucătorii pe care i-a ales nea Ilie şi jucătorii pe care i-a ales nea Gigi Mităchescu, Dumnezeu să-l ierte. Şi-n echipa lui nea Ilie am intrat şi eu. Am câştigat şi m-a recompensat cu un tricoul de-al lui. A rămas idolul meu. Îmi doresc ca nea Ilie să vină alături de noi, pe orice poziţie va dori, el este întotdeauna binevenit“. Silvian Cristescu, team-managerul Universitatea, prezent la eveniment, a declarat: „Este bine pentru fotbalul craiovean că a fost Moşul darnic. Am stat doi ani fără fotbal aici, iar de şase luni avem echipă care a înregistrat rezultate bune. Eram noi alergici la alb-roşu, dar acum ne dă, nu ne ia. I-am scris Moşului pentru 2014, ne dorim în primul rând sănătoşi. Le urăm tututor suporterilor Sărbători fericite, să aibă toată lumea un an 2014 mult mai bun decât 2013. Îmi doresc ca toată lumea să fie sănătoasă şi să reuşim promovarea“. O nouă acţiune de premiere a CS Universitatea Craiova va avea loc astăzi, de la ora 10, la Liceul Petrache Trişcu.

 

1 COMENTARIU

  1. In sfarsit si-au amintit si de Scoala Sportiva(corect CSS).
    Mentionez:
    -Cei ce au impartit daruri (Velcovici si I.Stancu)au fost formati la CSS.
    -N.Ungureanu,S.Cristescu si Ov.Stanga au fost formati tot la CSS cu bani publici.
    FARA COMENTARII.Cei in drept sa reflecteze.

Comments are closed.