Închisoare pentru toţi inculpaţii din dosarul “Fabricii de bani” de pe strada “Râului”

0
1084

După ce, în luna iunie a.c., trei romi din Craiova – membri ai grupului de pe strada “Râului”, care se ocupa cu contrafacerea şi plasarea de bancnote false în judeţul Dolj – au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare, la sfârşitul săptămânii trecute Tribunalul Dolj a pronunţat pedepsele şi pentru ceilalţi cinci membri ai grupului, care au primit între cinci şi cinci ani şi şase luni de detenţie. În acelaşi dosar este cercetat şi un ofiţer de la Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, procurorii DIICOT stabilind că i-a “acoperit” pe unii dintre inculpaţi. Procurorii au declarat deja apel împotriva sentinţei Tribunalului Dolj.

Reamintim că, la începutul lunii februarie a.c., poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni au demarat o operaţiune de destructurare a unei reţele de falsificatori de bani – lei şi valută – care acţiona în Craiova, dar şi pe teritoriul judeţului. Marţi, 1 februarie a.c., poliţişti din cadrul BCCO Craiova, în colaborare cu poliţişti de la SCCO Mehedinţi, sprijiniţi de luptătorii SIR din cadrul IPJ Dolj, totul sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au descins la mai multe locuinţe ale romilor de pe strada “Râului” din Craiova, dar şi în alte locaţii, fiind ridicaţi Victor Sîrbu (36 de ani), Zaharia Radu zis “Tohari” (40 de ani), Tomică Mihai zis “Tomil” (23 de ani), Florin Radu, în timp ce din municipiul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a fost “săltat” un alt membru al grupului, Ovidiu Vasile Petcu (27 de ani), toţi cinci fiind arestaţi preventiv de pe 2 februarie a.c. Mihai Dan Pădaru (25 de ani) şi Marian Mihai (32 de ani) nu au fost găsiţi de poliţişti, pe numele lor fiind emise ulterior mandate de arestare în lipsă, în timp ce Ionuţ Logoviceanu a fost cercetat în stare de libertate.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au găsit o unitate de calculator în care erau salvate matriţele bancnotelor ce se falsificau, un scanner şi o imprimantă performante utilizate la contrafacerea bancnotelor autohtone şi 14 bancnote contrafăcute din cupiurile de 100 lei, 500 lei, 200 euro şi 500 euro. Procurorii craioveni din cadrul DIICOT au stabilit că afacerea a fost pusă la cale şi era condusă de Sîrbu, “fabrica de bani” funcţionând în casa lui Marian Mihai. La sfârşitul lunii aprilie a.c., procurorii au trimis in judecată, în total, opt inculpaţi, dintre care trei în lipsă, iar pe 21 iunie Tribunalul Dolj i-a condamnat pe Florin Radu, Mihai Tomică şi Petcu Vasile Ovidiu. Primul a primit 5 ani de închisoare, iar Tomică şi Petcu – câte 5 ani şi 6 luni de închisoare.

Achitaţi pentru furtul de cabluri

Judecătorii Tribunalului Dolj au dispus disjungerea cauzei şi judecarea separat a celorlalţi cinci inculpaţi, procesul finalizându-se săptămâna trecută, pe 8 decembrie a.c., când s-a pronunţat sentinţa. Instanţa i-a găsit vinovaţi pe toţi cei trimişi în judecată pentru falsificare de monedă şi i-a condamnat la pedepse cu închisoarea, însă aceştia au fost achitaţi pentru comiterea infracţiunii de furt. Astfel, Victor Sîrbu, coordonatorul reţelei, a primit 5 ani şi 6 luni de închisoare, iar judecătorii i-au menţinut starea de arest. Zaharia Radu a primit tot 5 ani şi 6 luni închisoare şi rămâne în continuare după gratii, iar Mihai Dan Podaru a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, şi faţă de el fiind menţinută starea de arest. Marian Mihai a primit 5 ani şi 6 luni închisoare, iar Ionuţ Adi Logoviceanu – 5 ani de detenţie. Instanţa a constatat că a fost acoperit prejudiciul cauzat părţilor civile, astfel că i-a obligat pe fiecare dintre inculpaţii Sîrbu Victor, Radu Zaharia, Mihai Marian, Podaru Mihai Dan şi Logoviceanu Ionuţ Adi la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Potrivit procurorilor DIICOT, în urma anchetei s-a stabilit că Victor Sîrbu şi alţi membri ai grupului erau “protejaţi” de un lucrător al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Dolj, mai exact, de ofiţerul Vlad Cosmin Totora. Anchetatorii au aflat de relaţia ofiţerului cu Victor Sîrbu în urma interceptării telefoanelor celui din urmă, fiind înregistrate nu mai puţin de 60 de apeluri între cei doi. S-a stabilit, astfel, că Sîrbu şi alţi trei romi, în noiembrie 2010, au furat conductori din reţeaua Romtelecom de pe raza comunelor Vela şi Terpeziţa, poliţiştii erau aproape să-i prindă la un moment dat, însă Sîrbu şi alte două persoane au fost trecuţi de filtrele Poliţiei chiar de Totora, cu maşina sa.

“Instanţa i-a achitat pe inculpaţi pentru comiterea infracţiunii de furt, motiv pentru care noi am şi formulat apel împotriva sentinţei Tribunalului Dolj. În ceea ce-l priveşte pe ofiţerul SIPI, procurorul de caz continuă cercetările”, ne-a declarat procurorul şef al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, Adrian Glugă.