Coliziune rutieră pe strada Câmpia Izlaz

0
105

În această dimineață, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Câmpia Islaz, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire” şi a intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căreia se afla o femeie de 32 de ani. În urma coliziunii, conducătoarea auto şi o pasageră în vârstă de 69 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii de la Biroul Rutier Craiova, sosiți la fața locului, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *