Accident de la Segarcea spre Cerăt, soldat cu şase victime, din fericire toate în viaţă

0
1325
 În această zi, 13 noiembrie ,  polițiștii din cadrul Poliției Orașului Segarcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 561, pe drumul spre comuna Cerăt. A fost un accident, soldat cu şase victime, care au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar intervenţia specialiştilor din structuri a fost promptă, nefiind vorba despre un deces.
 Un accident grav a avut loc , astăzi, 13 noiembrie, în zona Segarcea. ” Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma evenimentului, tânărul, împreună cu concubina și sora sa, de 23 și 24 de ani și trei minori cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani au necesitat îngrijiri medicale, au fost transportați la o unitate medicală. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj . “La accidentul rutier din localitatea Segarcea au fost  şase  persoane implicate în accident: trei  copii constienti, doi adulţi constienţi si un adult inconştient. S-a  intervinit cu două ambulanţe SMURD, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SAJ Au fost persoane aflate în stare de inconştienă, inclusiv minori, care, din fericire, după ce au fost transportaţi la Sitalul din Gegarcea, şi-au revenit şi sunt în afara oricărui pericol”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj.