Dumitru Cosmin Durle, candidat PSD Dolj la Camera Deputaţilor – CV

0
2401

Numele meu este Dumitru Cosmin Durle, am 35 de ani, sunt căsătorit şi am o fiică în vârstă de trei ani şi jumătate. Am absolvit Facultatea de Electrotehnică finalizându-mi studiile universitare cu un master în Managementul Organizaţiilor Publice – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, ambele din cadrul Universităţii din Craiova.

În activitatea profesională, desfăşurată atât în mediul privat cât şi cel public, am reuşit să fiu aproape de oameni, să cunosc îndeaproape nevoile comunităţii şi mă implic activ în proiecte menite să vină în sprijinul celor din jur.

Activitatea în domeniul administraţiei publice a fost completată de munca politică.

În perioada 2012-2016 am ocupat, pentru prima oară, funcţia de consilier judeţean, în paralel fiind Director Dezvoltare la SC Pieţe şi Târguri Craiova, urmând ca din anul 2016 să acced în funcţia de administrator/ director general al acestei instituţii.

Începând din luna septembrie a anului 2016, am ocupat funcţia de administrator public al judeţului Dolj. Prin prisma acestei funcţii onorante am avut şansa să fiu mereu în contact direct cu reprezentanţii  consiliilor comunale şi orăşeneşti, să cunosc problemele cu care fiecare unitate administrativ teritorială se confruntă, să formez echipe pe care să mă bazez, am reuşit să derulez proiecte importante pentru judeţul nostru împreună cu adevăraţi profesionişti din administraţia locală şi judeţeană.

Parcursul meu profesional a continuat cu funcţia Administrator Public al Municipiului Craiova, pe care o ocup din luna decembrie a anului 2019 şi până în prezent.

Experienţa de peste opt ani în administraţie, dorinţa permanentă de a mă dezvolta profesional, ambiţia şi seriozitatea care mă caracterizează şi nu în ultimul rând şansa să fiu membru activ al celui mai puternic partid din România – PSD sunt atuurile care mă obligă să mă implic, să fiu în prima linie şi să tind, ca şi până acum, spre performanţă.

Cosmin Durle: Investiţii în agricultură de peste două miliarde de euro, care vin şi din fonduri de la bugetul de stat, şi din fonduri europene.

PSD urmează să facă investiţii durabile în sectorul agroalimentar, conform programului de guvernare, pentru după data de 6 decembrie. Sunt cinci aspecte despre care trebuie să vorbim la acest sector, în primul rând, încurajarea activităţilor în zona montană. Este vorba despre centre de colectare de lapte, lână, fructe de pădure, fiind vorba totodată şi despre stânele montane, cu centre de procesare pentru carne şi lactate. Bugetul pentru această parte a sectorului agroalimentar este de 1 miliard de euro din bugetul de stat.

Mai departe, vorbim despre un sprijin pentru agricultura locală şi ne referim la abatoare de capacitate mică în ferme, la fabrici de spălare şi de recondiţionare pentru lână. Bugetul este acelaşi, de un miliard de euro, însă ne vom ajuta aici şi de fondurile venite de la Uniunea Europeană.

Nu trebuie sa uităm nici de protecţia mediului atunci când vorbim despre agricultură aşa că vom oferi granturi pentru sisteme fotovoltaice. Vrem să susţinem instalarea de panouri solare pentru producerea energiei electrice, urmând să alocăm 15.000 de euro per beneficiar. Ne-am gândit la un buget de 100 de milioane de euro care vin tot din partea statului.

Nu în ultimul rând, există şi granturi pentru staţii de biogaz, cu acelaşi buget, şi constă în construcţia de staţii de biogaz pentru producerea energiei electrice poate ajunge. O finanţare poate ajunge şi până la sume de 2 milioane de euro per beneficiar. În final, aş vrea să vorbesc despre susţinerea industriei de inputuri. Ce înseamnă asta? Susţinerea producţiei de îngrăşăminte şi de alte asemenea materiale. Deci, în total, vorbim despre investiţii de peste două miliarde de euro, care vin şi din fonduri de la bugetul de stat, şi din fonduri europene.

 

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizatia Judeteana DOLJ, Executat de ED PRESS COM S.R.L., portal – www.cvlpress.ro, CUI Mandatar financiar coordonator 11200020.