Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Excelenţa Sa, Tamar Samash, a întreprins o vizită în judeţul Dolj, unde, în prima parte a zilei, s-a întâlnit la Sinagoga din oraş, cu comunitatea evreiască din Craiova, cu care s-a întreţinut mai bine de două ore. După acest moment, a avut o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanţii administraţiei publice locale şi centrale. Excelenţa Sa, Tamar Samash a onorat astfel invitaţia preşedintelui Comunităţii Evreieşti din Craiova, prof.univ.dr Corneliu Sabetay, care a şi însoţit-o peste tot, pe parcursul acestei zile. Actualul ambasador al Israelului la Bucureşti nu se află la prima experienţă diplomatică în România. Între anii 1988 şi 1991, Excelenţa Sa Tamar Samash a fost adjunct al ambasadorului israelian în România. A fost jurnalist înainte de a intra în diplomaţie, iar în România a revenit în 2015. Înainte să vină la post în România a fost ambasador în Belgia. Este diplomat al Ministerului israelian de Externe începând din decembrie 1975.
Relaţiile dintre România şi Israel sunt neîntrerupte de 70 de ani. Ţara noastră a avut mereu relaţii cordiale cu Israelul, România reprezintând un loc foarte special în inima evreilor originari de aici. Iar acest lucru constituie o punte între cele două ţări. Tamar Samash s-a născut la Ierusalim în decembrie 1951. Şi-a petrecut copilăria în Franţa, unde tatăl ei era diplomat. Ecelenţa Sa a studiat la Universitatea Sorbona şi la Universitatea Ebraică din Ierusalim, fiind licenţiată în Studii Biblice şi în Literatură Franceză. Ieri, a vizitat Craiova pentru prima oară şi a fost primită aşa cum se cuvinte de comunitatea mică, dar sufletistă de evrei, precum şi de către reprezentanţii administraţiilor publice.
„Am găsit o ţară prietenă cu Israel”
Ambasadoarea Israelului la Bucureşti, Excelenţa Sa, Tamar Samash, a spus ieri că România este una dintre ţările cele mai prietenoase faţă de Israel, dar şi unul dintre locurile în care ea se simte cel mai bine. “Eu sunt îndrăgostită de România. Aceasta este una dintre ţările în care mă simt cel mai bine. Am trăit aici perioada Revoluţiei din 1989. Am plecat şi m-am întors acum trei ani. Am găsit o ţară prietenă cu Israel”, a mărturisit diplomatul. Ambasadorul Israelului la Bucureşti a vorbit şi despre evenimentele petrecute în perioada Holocaustului, România asumându-şi acest moment trist. “Apreciem, de asemenea, modul în care România a abordat perioada Holocaustului. România a recunoscut ce s-a întâmplat aici în această perioadă şi a decis să spună tinerei generaţii ce s-a întâmplat. Holocaustul este o perioadă extrem de greu de înţeles. Nimeni nu îşi poate imagina toate ororile ce s-au petrecut atunci. Dar, în această perioadă, în care negaţionismul a devenit tot mai viu şi tot mai puternic, vreau să mulţumesc tuturor autorităţilor române pentru tot ce au făcut, iar aceste gesturi sunt foarte apreciate în Israel”, a mai spus Excelenţa Sa, Tamar Samash.
Întâlnirea dintre guvernul român şi israelian, bătută-n cuie
Diplomatul israelian a mai declarat tot ieri, la Craiova, că indiferent de cine va fi anul viitor la guvernare, indiferent de culoarea politică, întâlnirea la Bucureşti dintre Executivul român şi cel israelian tot va avea loc. „Este deja stabilit, nu se schimbă nimic. Noi cunoaştem realitatea politică din România, indiferent cine va fi la guvernare în 2019, guvernele noastre se vor întâlni. În legătură cu mutarea ambasadei la Ierusalim, ştim că astfel de decizii nu se iau foarte uşor. Şi SUA le-au trebuit 8 ani până să ia această hotărâre. Cred că ar fi bine dacă România ar începe, de exemplu, cu înfiinţarea unui Consulat la Ierusalim şi apoi vom mai vedea cum se mişcă lucrurile”, a explicat Ambasadorul Israelului la Bucureşti. Excelenţa Sa, Tamar Samash, a menţionat în discursă său şi faptul că sunt foarte studenţi israelieni care studiază în România. „Am constat cu plăcere că numărul turiştilor români care vizitează Israelul şi de asemenea, numărul turiştilor israelieni care vizitează România a crescut foarte mult în ultimul timp. România s-a schimbat foarte mult şi românii, astăzi sunt mult mai zâmbitori. România va deţine preşedinţia Uniunii din ianuarie 2019 şi este o sarcină foarte grea. Sunt convisă că îşi va îndeplini sarcinile cu multă seriozitate”, a mai completat diplomatul israelian.
Acum câteva luni, Israelul a împlinit 70 de ani
Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Craiova, prof.univ.dr Corneliu Sabetay a vorbit la rândul său, despre relaţiile extraordinare dintre poporul român şi cel israelian. „Sunt nişte relaţii extraordinare între popoarele noastre şi îi mulţumesc doamnei ambasador că a onorat invitaţia noastră într-un moment în care două mari spectacole ale lumii sunt în plină desfăşurare. Acum câteva luni, Israelul a împlinit 70 de ani de la înfiinţare, şi în curând va veni 1 Decembrie, ziua când românii şi noi toţi, în totalitate împlinim 100 de ani de la acel mare vis pe care l-am avut noi dintotdeauna, adică, dorinţa de a avea un stat al nostru. La acest stat au gândit întotdeauna şi evreii, pentru că Armata Română din Primul Război Mondial, cu un efectiv de 230.000 de soldaţi a avut în rândurile ei 10%, adică, în jur de 23.000 de soldaţi evrei, veniţi pentru a câştiga dreptul de cetăţeni egali ai statului român. Gândiţi-vă la aceste două mari evenimente care sunt împletite. Guvernul nostru a făcut un gest extraordinar şi anume, a fost acolo, la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor de 70 de ani ale Israelului”, a explicat academicianul Corneliu Sabetay.
Cursa aeriană directă pe ruta Craiova – Tel Aviv
Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Excelenţa Sa, Tamar Samash, s-a întâlnit ieri, cu viceprimarul municipiului Craiova, Adrian Cosman, dar şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Ion Prioteasa. La întâlnirea de la CJ Dolj, a mai fost prezent prefectul judeţului Dolj, Narcis Purcărescu şi vicepreşedintele CJ Dolj, Oana Bica. “Am fost onorat să primesc, împreună cu domnişoara Oana Bică, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, şi cu domnul Dan Narcis Purcărescu, prefectul judeţului Dolj, vizita Excelenţei Sale, doamna Tamar Samash, ambasadorul Statului Israel în România, alături de care s-a aflat domnul acad. prof. dr. Corneliu Sabetay, preşedintele Comunităţii Evreilor din Craiova.
I-am prezentat Excelenţei Sale oportunităţile pe care investitorii israelieni le pot găsi în această zonă, precum şi disponibilitatea autorităţilor locale de a le oferi facilităţi tuturor întreprinzătorilor interesaţi să-şi dezvolte afacerile aici şi să creeze locuri de muncă, orientare materializată în cele două platforme economice pe care Consiliul Judeţean le-a înfiinţat, în colaborare cu Guvernul României şi Primăria Municipiului Craiova. Am vorbit despre căldura cu care ştim să ne primim oaspeţii şi să punem pe masă tot ce avem mai bun. Aşa cum a reieşit în cadrul discuţiilor de la Palatul Administrativ, există toate premisele pentru intensificarea bunelor relaţii pe care le avem, un argument notabil fiind chiar cursa aeriană directă pe care am reuşit să o stabilim pe ruta Craiova – Tel Aviv.
Vizita întreprinsă de doamna ambasador la Craiova reprezintă un eveniment cu atât mai important cu cât comunitatea evreilor din Oltenia este una puternică, respectată şi care s-a integrat foarte bine, participând activ şi având o contribuţie semnificativă în viaţa socială”, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Adrian Cosman, viceprimarul municipiului Craiova :
“Am avut onoarea sa fiu gazda Excelentei Sale, doamna Tamar Samash – Ambasadorul Statului Israel în Romania, întâlnire la care am discutat despre viitoarele colaborări bilaterale între Municipiul Craiova şi comunităti din Statul Israel. Excelenţa Sa, doamna Tamar Samash, a lăudat Craiova, fiind plăcut surprinsă de obiectivele culturale ale oraşului, de centrul vechi, dar şi de felul în care arată municipiul. La finalul întrevederii, Excelenţa Sa a promis că va reveni cu prima ocazie în Craiova pentru intensificarea colaborării cu autorităţile locale”.