Doar 1-1 s-a terminat partida de aseară de la Cardiff, dintre Ţara Galilor şi Serbia, contând pentru preliminariile CM 2018 (grupa D). Sârbii, mult mai tehnici în teren, au ratat deschiderea scorului prin B. Ivanovici (min. 17), când fundaşul galez Taylor a scos de pe linia porţii, dar s–au văzut conduşi împotriva cursului jocului, din cauza unei greşeli a lui Nastasic (de la Schalke 04). Acesta a pierdut balonul copilăreşte în faţa lui Robson Kanu, care l-a pasat spre Bale, aducând bucuria pe Millenium Stadium. A fost al 26-lea gol pentru selecţionata ţării sale, ameninţând recordul lui Ian Rush, legenda lui Liverpool. Sârbii au egalat (min. 86) prin Mitrovic şi rămân la două puncte de Irlanda, aceasta învingând surprinzător Austria. După mai mulţi ani, selecţionerul Slavoljub Muslin, fost jucător la Steaua Roşie Belgrad, a reuşit să adune un buchet de jucători în care experienţa lui B. Ivanovic şi N. Matic, de la Chelsea, se îngemănează cu talentul lui Dusan Tadici, de la Southampton, şi Aleksandar Mitrovic, de la Newcastle sau Filip Kostic de la SV Hamburg. Despre echipa lui Chris Coleman, şi frumoasa ei comportare la Euro 2016, s-a vorbit destul, ea dispunând de Gareth Bale, una din stelele lui Real Madrid, şi, lângă acesta, J. Allen şi A. Ramsey, fac o frumoasă figură.