Campania electorală 2016: A început!

0
474

afisaj-electoralVa dura o lună şi va avea o vizibilitate stradală mai estompată faţă de precedenta, din 2012, potrivit prevederilor legii, dar, hotărât lucru, nu va fi lipsită de efervescenţă. Pare că a debutat pe un fond de apatie, dar asta se datorează şi faptului că succede prezidenţialelor din SUA, urmărite cu maxim interes. Vom avea, înainte de toate, o campanie electorală insolită, în sensul că nici unul din partidele aflate în competiţie nu se regăseşte în poziţia de decizie guvernamentală, chiar dacă actualul premier Dacian Cioloş reprezintă oferta anunţată a liberalilor pentru viitorul guvern. Insolit este şi faptul că, în urmă cu patru ani, social-democraţii şi aripa consacrat liberală, din actualul PNL, se aflau sub aceeaşi umbrelă politică – USL – şi nu puţini dintre tenori, acum adversari, împărtăşeau pe atunci idealuri comune. Ample şi subtile. După ce şi unii şi alţii consideraseră că în materie de onestitate recuperările sunt oricând posibile, binevenite, identificând formule de convieţuire cordială. N-a mai rămas nimic din solidaritatea de atunci şi comilitonii cumsecade se află în tranşee diferite. Social-democraţii şi liberalii sau invers, liberalii şi social-democraţii conduc în toate sondajele, indiferent de cine sunt ele comandate. Este clar că şi unii, şi alţii îşi securizează bazinele electorale consacrate, atenţi la ceea ce pot obţine PRU şi USR, care încearcă să seducă acelaşi electorat. ALDE şi PMR, partide conduse de Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu, se bat cu şanse reale să intre în Parlament, conştiente de rolul lor covârşitor în constituirea viitoarelor majorităţi. Greu de estimat rămâne prezenţa la vot, dar totul depinde de consistenţa campaniei electorale, asta implicând calitatea mesajelor, dar şi prestaţia liderilor de opinie. La Dolj ştim aproape totul: candidaţii, în primul rând, şi apoi staff-urile de campanie: Lia Olguţa Vasilescu, Ion Călin, Claudiu Manda versus Ştefan Stoica, Nicolae Giugea, Mario Oprea. Lume nouă, adică tânără, şi pe listele unora şi pe ale altora. Social-democraţii deţin un avans logistic, prin numărul mare de primari, rezultaţi la ultimele alegeri locale, dar liberalii îşi joacă toate şansele cu ardoare, contând pe electoratul lor dur, care nu i-a părăsit niciodată. Bătălia cea mare se va da, indiscutabil, la nivelul municipiului Craiova, unde voturile pierdute sau câştigate sunt greu de compensat la nivelul teritoriului. Extrem de interesantă se anunţă prestaţia ALDE, susţinută logistic de PSD, chiar PRU, dar să evităm orice prognozare hazardată. Suntem abia în primele zile ale campaniei electorale, adică într-o fază a tatonărilor, şi vom avea timp de comentarii. Echipate adecvat anotimpului friguros, echipele de militanţi ai partidelor aflate în competiţie, mărşăluiesc în teritoriu. De truda lor, în perioada care urmează, depind şi rezultatele electorale ale partidelor pe care le reprezintă.