Starea victimelor de la Colectiv – 67 de persoane, încă internate. 15 se află în stare critică şi gravă

0
369

Ministerul Sănătăţii informează că, până ieri dimineaţă, în unităţile sanitare din România au rămas internate un număr de 67 de persoane, dintre care 15 în stare critică şi gravă.

Spitalul Elias mai are internate şase persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, trei sunt la secţia de Terapie Intensivă, dintre care unul în stare gravă, cu traheostomie şi ventilat mecanic, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, directorul medical Dana Safta. Alţi trei pacienţi sunt în secţia de Chirurgie Plastică, starea lor fiind bună, iar evoluţia favorabilă, a spus dr. Dana Safta. Pacientul transferat, în urmă cu două zile, de la Spitalul Elias la Institutul “C.C. Iliescu” este stabil hemodinamic şi respirator, a precizat directorul medical. “Pacientul care a fost transferat la Institutul «C.C. Iliescu» este stabil hemodinamic şi respirator, este cu oxigenare extracorporală. Potrivit managerului Institutului «C.C. Iliescu», Şerban Bubenek, după ce a fost conectat la aparatul de oxigenare extracorporală, starea pacientului a devenit stabilă hemodinamic şi respirator. Prognosticul rămâne însă rezervat”, a mai spus directorul medical.

Trei pacienţi sunt în continuare la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, în stare gravă, alţi doi pacienţi, care erau în stare critică şi cu leziuni asociate traumatice, au decedat joi dimineaţă, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Bogdan Opriţa. “În ATI sunt trei pacienţi în stare gravă, necesitând măsuri specifice de terapie intensivă. Aceşti trei pacienţi sunt dintre cei care de la început au făcut parte din lotul pacienţilor cu leziuni extrem de grave”, a spus dr. Bogdan Opriţa. Acesta a mai declarat că, din păcate, joi dimineaţă au murit doi pacienţi care erau internaţi în Terapie Intensivă. “Şi aceştia doi erau în stare critică, ei având şi leziuni asociate traumatice. Din păcate, în ciuda eforturilor eroice ale colegilor noştri, i-am pierdut”, a spus Opriţa.

Întrebat despre Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, care a murit miercuri, în ziua în care a fost transferat de la Spitalul Floreasca în Franţa, Bogdan Opriţa a spus că starea acestuia s-a deteriorat în ultima parte a zborului, în momentul aterizării aeronavei a făcut stop cardiac şi a fost resuscitat, însă fără rezultat. Doctorul Bogdan Opriţa a mai spus că, în acest moment, nu are informaţii despre alte eventuale transferuri în străinătate, precizând că cei trei pacienţi care mai sunt internaţi la Spitalul Floreasca sunt într-o stare gravă.

Marian Leuşteanu, basistul trupei Monarchy a arătat că l-a impresionat cel mai mult “solidaritatea umană, dorinţa de a ne face bine”, dar şi “şi tristeţea când au pierdut câte un pacient, care nu a mai putut fi salvat”. “Medicii români au făcut mai mult decât au putut să facă nişte medici din străinătate. Ei au fost aici din prima clipă, ei au făcut tot ce este omeneşte posibil, unde nu se poate, nu se poate. Eu spun cu mâna pe inimă: foarte mulţi au scăpat şi trăiesc astăzi şi sunt susţinuţi în viaţă şi ţinuţi în viaţa de mâinile acestor oameni. Fără dânşii eram mulţi, mulţi, mulţi morţi, mulţi morţi. Dar dânşii ne-au scăpat din ghearele morţii şi au zis: Voi mai aveţi ceva de spus pe lumea asta, veniţi lângă noi”, a spus basistul trupei Monarchy.