NEC – Burse de cercetare în domeniul ştiinţelor umaniste, sociale şi economice

0
347

New Europe College (NEC) anunţă concursul anual pentru bursele de cercetare NEC 2014-2015 pentru universitari sau cercetători români din domeniile ştiinţelor umaniste, sociale şi economice.

Pentru a putea participa, candidatul trebuie să deţină titlul de doctor. De asemenea, se va acorda prioritate candidaţilor sub 40 de ani şi celor care nu au mai beneficiat de burse NEC. Nu sunt eligibili candidaţii care beneficiază de o altă bursă în perioada 1 octombrie 2014 – 31 iulie 2015. O foarte bună cunoaştere a cel puţin două din limbile străine de circulaţie internaţională. O bună cunoaştere a limbii engleze este dezirabilă. Prin profilul său NEC pune accent pe dezbaterile inter – şi trans – disciplinare. Se încurajează proiectele care permit această deschidere, fără a pierde din rigoarea disciplinară. Bursa se acordă pentru un an academic (10 luni), iar programul bursierilor presupune prezenţa obligatorie în Bucureşti cel puţin o dată pe săptămână timp de 9 luni. În intervalul de 10 luni, bursierii vor beneficia de un stagiu de cercetare într – unul din marile centre universitare/de cercetare din străinătate. La sfârşitul bursei, bursierii vor preda un studiu care reprezintă rezultatul cercetării lor. Studiile vor fi incluse într – o publicaţie NEC. Valoarea bursei lu nare (acordată pe durata a 9 luni) este echivalentul în RON a 600 EURO (neimpozabili), la care se adaugă 2.600 EURO pentru stagiul de cercetare în străinătate.

Modalităţi de înscriere şi termene privind concursul

Formularul de participare la concurs, în strucţiunile de completare şi alte informaţii privind New Europe College pot fi obţinute de la adresa www.nec.ro sau solicitate prin e – mail, la applicatio ns@nec.ro . Dosarele de candidatură vor fi trimise numai în format electronic , la adresa de e-mail: applications@nec.ro. Termenul limită de primire a dosarului de candidatură este 9 decembrie 2013. Nu vor fi luate în considerare candidaturile incomplete sau cele primite după această dată. Candidaţii vor primi o confirmare în format electronic în termen de 7 zile de la data limită a trimiterii dosarului de candidatură. Rezultatele preselecţiei vor fi anunţate candidaţilor prin e-mail la începutul lunii martie, urmând ca cei care au fost selectaţi să fie chemaţi la un interviu.